Tânără răpită de pe stradă, în București. A reușit să scape din mașina în care a fost urcată profitând de neatenția agresorilor

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un bărbat acuzat că şi-a agresat concubina şi a luat-o cu forţa într-o maşină, de pe o stradă din Capitală, ajutat de alţi doi bărbaţi, a fost reţinut şi dus la audieri, împreună cu presupuşii săi complici. Potrivit anchetatorilor, incidentul, petrecut luni seară, a fost sesizat la 112, iar poliţiştii ajunşi la locul indicat au găsit-o pe femeia sechetrată, care reuşise să coboare din autoturism profitând de un moment de neatenţie al răpitorilor. Ulterior, poliţiştii au depistat maşina şi pe cei trei bărbaţi în parcarea unui hipermarket.

Luni, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat şi, ulterior, au reţinut trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 48 de ani, faţă de care au fost începute cercetări într-un dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie, informează Poliţia Capitalei.

În fapt, în jurul orei 18:00, poliţişti ai Secţiei 18 au fost sesizaţi, prin apel 112, că un bărbat ar fi introdus cu forţa într-un autoturism o femeie, pe o stradă din Sectorul 5, cu sprijinul altor doi suspecţi. La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii care au depistat şi identificat persoana vătămată, o femeie în vârstă de 24 de ani.

În cauză a fost solicitat de urgenţă un echipaj de prim ajutor care i-a acordat femeii îngrijiri medicale la faţa locului, nefiind necesar transportul acesteia la spital.

Potrivit sursei citate, poliţişti ai Secţiilor 17, 18, 19 şi 24 au început cercetările pentru găsirea autoturismului şi a ocupanţilor acestuia, ţinându-se legătura permanent cu dispeceratul. Un echipaj din cadrul Secţiei 24 Poliţie a depistat autoturismul în cauză în parcarea unui hipermarket, dar şi pe cei trei bărbaţi, cu vârste de 35, 36, respectiv 48 de ani, bănuiţi de comiterea faptei. Aceştia au fost preluaţi de către echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 18 Poliţie şi duşi la audieri.

Anchetatorii au stabilit că în 24 mai, în timp ce se afla într-un imobil din Sectorul 5, bărbatul de 48 de ani ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, tânăra de 24 de ani. Câteva zile mai târziu, între orele 16:00 şi 18:00, în timp ce se afla în apropierea unei gări din Sectorul 1 al Capitalei, femeia ar fi fost introdusă cu forţa într-un autoturism de către concubinul acesteia, dar şi de bărbatul în vârstă de 36 de ani, după ce primul bărbat ar fi agresat-o fizic pe femeie şi ar fi ameninţat-o cu violenţa.

Poliţiştii menţionează că autoturismul ar fi fost condus de către bărbatul în vârstă de 35 de ani.

De asemenea, din cercetări s-a mai stabilit că, pe parcursul deplăsării, bărbaţii în vârstă de 36, respectiv 48 de ani, ar fi agresat-o pe femeie, iar la un moment dat, profitând de neatenţia bărbaţilor, aceasta ar fi reuşit să coboare din autoturism. Femeia a fost depistată ulterior de către cei trei bărbaţi, pe o altă stradă, din Sectorul 5, însă a reuşit să se sustragă şi să ceară ajutor.

Deşi după întocmirea formularului de evaluare a riscului poliţiştii au stabilit că este risc iminent, femeia agresată a refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

În baza probatoriului administrat, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 18 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Ce ar fi descoperit Brigitte în telefonul lui Emmanuel Macron înainte de momentul viral din avion: "Te găsesc...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce i s-a întâmplat lui Mihai Trăistariu imediat după ce a cântat în finala Eurovision, acum 20 de ani: "Mama...
Film Now
Secretul strălucirii lui Michelle Pfeiffer la aproape 70 de ani. Cum își menține lookul tineresc. „Mereu...
Adevarul
Politologul Cristian Pîrvulescu explică miza consultărilor de la Cotroceni și scenariul anticipatelor...
Newsweek
VIDEO Salariile și pensiile, în pericol. Criza politică duce România spre "junk"
Digi FM
Cine e personajul în alb care a apărut cu Alexandra Căpitănescu pe scena Eurovision 2026. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sharon Stone a uimit asistența la Jimmy Kimmel după o absență de 10 ani. Cum arată actrița din „Basic...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...