Un bărbat bolnav psihic a atacat o femeie la scurt timp după ce a fost scos din spital pe semnătura surorii

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice, care fusese recent externat din spital pe semnătura surorii sale, a intrat, duminică dimineaţă, într-un hotel din oraşul Craiova şi a atacat, din senin, o angajată a unităţii de cazare, arată News.ro.

Este al doilea caz înregistrat săptămâna aceasta când un pacient cu boli psihice, scos de sub supravegherea medicilor de către membri ai familiei, atacă alte persoane. La Bacău, o tânără de 18 ani a fost omorâtă de un tânăr de 23 de ani externat sub semnătura bunicii.

„În această dimineaţă, ora 07.30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat prin apel de urgenţă 112 de o femeie, de 32 de ani, din comuna Teasc, cu privire la faptul că, un bărbat necunoscut a pătruns în incinta unei unităţi de cazare din municipiul Craiova şi o agresează, aceasta fiind angajată. La faţa locului, conform principiului cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului, a intervenit imediat o patrulă din cadrul Biroului Rutier Craiova, bărbatul de 57 de ani, din municipiul Craiova fiind imobilizat şi încătuşat”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Dolj.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova, fiind desfăşurate activităţi pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că atacatorul nu o cunoştea pe victimă, iar agresiunea a avut loc fără motiv. Bărbatul este bolnav psihic şi a fost scos din spital, recent, pe semnătura surorii cale care a venit din Germania şi a cerut externarea fratelui, considerând că acesta nu reprezintă o problemă pentru societate, au precizat sursele citate.

Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele patru zile când un pacient cu boli psihice, scos de sub supravegherea medicilor de către membri ai familiei, atacă alte persoane. Joi, o tânără de 18 ani care locuia într-o casă din comuna Scorţeni, judeţul Bacău, a fost ucisă de un bolnav psihic, sub privirile fraţilor ei gemeni, în vârstă de 9 ani, bărbatul, în vârstă de 23 de ani, vecin cu victima, a mers la uşa acesteia, i-a cerut un foc, după care a lovit-o cu un cuţit în zona gâtului. Fata a murit la spital, la scurt timp. Atacatorul fusese externat de la psihiatrie pe semnătura bunicii, susţin cei care îl cunosc.

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat teren ieftin lângă oraș? Problema ascunsă care poate bloca orice construcție
Digi FM
Apariție rară pe covorul roșu: Keanu Reeves și iubita sa au strălucit la o gală în LA. Secretul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit! Cântăreața a fost imaginea eleganței la cununia civilă din Londra
Film Now
Katie Holmes, apariție rară alături de mama ei pe covorul roșu. „Sunt atât de norocoasă să fiu iubită de...
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust...
Newsweek
Avocat: Cum au pierdut pensionarii cu grupe de muncă bani la pensie la Marea Recalculare? Trebuiau să ia dublu
Digi FM
„Dansez chiar şi în visele mele”. Povestea uimitoare a unei foste balerine care dă lecţii de dans și la 100...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Sunt cei mai mari fani ai lui, iar el îi adoră. Brendan Fraser, emoționat lângă băieții săi la premiera...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”