Un tânăr de 16 ani a murit după ce a fost lovit de tren în Comarnic

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta

Un adolescent de 16 ani a murit, miercuri după-amiază, după ce a fost lovit de un tren în zona oraşului Comarnic din judeţul Prahova.

Accidentul s-a produs miercuri,  în jurul orei 14:35, în oraşul Comarnic, un bărbat fiind cel care a sunat la 112, relatează News.ro.

„Din primele cercetări a reieşit faptul că un tren care circula pe relaţia Galaţi – Braşov, în zona staţiei C.F. Comarnic, a acroşat un tânăr în vârstă de 16 ani, care s-ar fi deplasat între liniile de cale ferată”, informează oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

La locul accidentului a intervenit şi o ambulanţă, însă personalul medical care a făcut manevre de resuscitare nu l-a mai putut salva pe adolescent, constatand decesul acestuia.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...