WhatsApp introduce cea mai restrictivă măsură de până acum pentru utilizatori

Data publicării:
whatsapp

WhatsApp va restrânge redistribuirea mesajelor de mai mult de cinci ori, pentru a contracara răspândirea informațiilor false în aplicația de mesagerie, scrie BBC News.

Compania deținută de Facebook a implementat deja această regulă în India, în urmă cu șase luni, și o va aplica de acum încolo la nivel global. Măsura a fost luată în urma unor linșaje care au avut ca origine informații false distribuite pe grupurile de WhatsApp.

Un grup de WhatsApp poate avea maximum 256 de membri, astfel că un singur utilizator poate distribui acum un mesaj spre maximum 1.280 de persoane, față de 5.120, cât era posibil înainte de această măsură.

Facebook a fost intens criticată, în ultima vreme, pentru că permite răspândirea informațiilor false și pentru că nu a luat mai multe măsuri pentru a preveni propagarea de „fake news”. 

În urmă cu două zile, Autoritatea americană în domeniul concurenţei, Federal Trade Commission (FTC), a anunțat că intenţionează să aplice Facebook cea mai mare amendă din istoria sa, din cauza încălcării angajamentului pe care gigantul şi le-a luat în vederea protecţiei datelor personale ale celor 2,2 miliarde de utilizatori, relatează The Associated Press.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a abuzat după ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a apărut celebrul moonwalk. Fratele lui Michael Jackson spune că artistul a învățat mișcarea de la un...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Ce relație au avut strămoșii românilor cu neamurile iraniene. Legăturile din secolul XX, alimentate de țiței
Newsweek
Pensii mai mari în aprilie. Guvernul decide săptămână aceasta care pensionari iau bani în plus și ce sume
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu făcut pe 130.000 de participanți, urmăriți zeci de ani. Ce efect important poate avea consumul moderat...
Digi Animal World
Cum să scapi rapid de părul de animale de pe haine. Trucul simplu folosit de o femeie cu patru pisici
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii