ANI anunță restabilirea funcționalității portalului pentru declarații de avere și de interese

Data publicării:
ANI agentia nationala de integritate
Sediul Agenției Naționale de Integritate, în București. Inquam Photos / George Călin

Funcţionalitatea portalului declaraţiilor de avere şi de interese a fost restabilită, anunţă Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce organizaţia Code for Romania a reclamat că declaraţiile de avere şi interese depuse pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate până în 2022 nu mai pot fi accesate.

„Funcţionalitatea portalului declaraţiilor de avere şi de interese a fost restabilită. Începând cu data de 29 mai portalul declaraţiilor de avere şi de interese a experimentat un volum ridicat de cereri de accesare şi descărcare – peste 10 milioane de interogări doar pentru declaraţiile depuse în perioada 2008 – 2022 – fapt ce a dus la întreruperi de funcţionare”, au transmis reprezentanţii ANI, potrivit News.ro.

Ei precizează că aceste cereri au suprasolicitat intermedierea între portalul de interogare şi baza de date a aplicaţiei, fiind necesare intervenţii tehnice urgente: curăţarea memoriei, repornirea sistemelor afectate şi sincronizarea lor cu restul platformei.

Code for Romania a reclamat, luni, că declaraţiile de avere şi interese depuse pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate până în 2022 nu mai pot fi accesate şi a cerut instituţiei să respecte decizia Curţii Constituţionale. Deşi Curtea Constituţională a decis în 29 mai că nu mai este obligatorie publicarea declaraţiilor, prevederea nu se aplică retroactiv.

„În acest moment, în portalul public old-declaratii.integritate.eu prin care publicul putea accesa declaraţiile afişate până în 2022 nu se mai pot face căutări. Echipa Code for Romania a început în seara de 29 mai un proces de back-up al acestor declaraţii de avere, însă blocat în acest moment de acţiunea ANI”, a transmis organizaţia.

Reprezentanţii acesteia, în aşteptarea publicării motivării Curţii Constituţionale, cer Agenţiei Naţionale de Integritate să respecte decizia ca declaraţiile de avere şi de interese publicate până la data de 29 mai 2025 să fie în continuare accesibile publicului larg.

CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

„Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.

De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.

Decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au transmis că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere şi interese poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internaţional în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică. De asemenea, poate afecta aderarea la OCDE şi progresele înregistrate de România în cadrul exerciţiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO)”.

Oficialii ANI precizau atunci că portalul numără peste 12 milioane de declaraţii publicate în baza art. 6 alin. (1) lit. d) şi art. 12 alin. (6), articole care au fost declarate neconstituţionale.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro