Premierul Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, au fost chemați marți în Parlament. Aleșii le cer explicații despre natura întâlnirii neanunțate, din august, în biroul presedintelui Senatului. Comisia pentru constituţionalitate din Senat s-a transformat în comisie de anchetă cu voturile PSD, AUR şi PACE - Întâi România și i-a chemat la audieri. Premierul interimar și președintele CCR nu s-au prezentat la audieri.
ACTUALIZARE 15:30 Ședința a fost amânată pentru data de 15 septembrie.
Conducerea Senatului a decis extinderea anchetei la cazul judecătorului Deliorga
ACTUALIZARE 13:45 Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat marţi că Biroul Permanent al Senatului a decis extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu şi cu zborul privat în Mikonos al unui judecător CCR şi a unor politicieni. Abrudean a afirmat că plenul este cel care va lua decizia finală la ora 16:00, urmând ca, dacă acest lucru se întâmplă, activitatea comisiei să fie reorganizată şi cu acest nou obiectiv.
Întrebat ce finalitate aşteaptă în această comisie, Mircea Abrudean a afirmat că în afară de clarificări, nu avem ce să obţinem.
„Asta este realitatea. Din punctul meu de vedere, pe speţa întâlnirii Bolojan-Tănăsescu, aceste clarificări s-au dat public de către cei doi. Mai mult de atât, nu cred că poate să obţină nici o comisie de anchetă sau o comisie permanentă care face anchetă. Cu privire la celălalt caz, vom vedea (..) pentru că vorbim de criterii de transparenţă şi integritate, mai ales când vorbim despre judecătorii Curţii Constituţionale şi cred că ele trebuie să fie aplicate în aceeaşi măsură”, a menţionat el. Detalii AICI.
PNL și USR cer extinderea anchetei la cazul judecătorului CCR Cristian Deliorga care a zburat în Mykonos
ACTUALIZARE 12:30 Parlamentarilor din Comisia de constituționalitate li s-au arătat imagini cu Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan mergând la întâlnirea care a avut loc înainte de o decizie a Curții pe Legea integrității, deși aceștia nu au negat întrevederea. De altfel, Bolojan și Tănăsescu nu au venit la comisia de anchetă.
Membrii comisiei au discutat despre imaginile video. La începutul ședinței, senatorii PNL și USR au cerut să fie extinsă ancheta și la cazul privind zborul spre Mykonos la care a luat parte și judecătorul CCR Cristian Deliorga, dar și fostul ministru al Muncii, Florin Manole și Victor Ponta, fiind vorba tot de un judecător al CCR. Comisia verifică dacă au fost ingerințe în actul constituțional. Decizia privind extinderea va trebui luată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Știrea inițială:
Șefia Senatului a decis extinderea obiectului de activitate al comisiei
Senatorii așteaptă să afle de ce a avut loc această întâlnire cu câteva zile înainte de pronunțarea Curții Constituționale referitoare la Legea integrității, despre care spun cei care au făcut această anchetă că ar fi fost în interesul direct al premierului Ilie Bolojan.
La ora 11:00 va începe această comisie de anchetă la Senat. Sunt așteptați atât președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, dar și premierul Ilie Bolojan.
Potrivit informațiilor Digi24, șefa CCR nu va ajunge, însă va fi trimis un reprezentant pentru a vorbi despre această situație.
Citește și: Precizările CCR în urma întâlnirii dintre președinta Simina Tănăsescu și premierul Ilie Bolojan
La momentul respectiv, atât șefa CCR, cât și premierul Ilie Bologan spuneau că a avut loc această întâlnire, însă a fost una administrativă, s-a discutat despre spații în plus pentru Curtea Constituțională. Premierul Ilie Bolojan reclama o exagerare și spunea atunci că „se face din țânțar armăsar”.
Senatorii vor să fie lămurite toate motivele pentru care a avut loc această întâlnire.
Este așteptat la comisie și președintele Senatului, Mircea Brudean, pentru că în biroul acestuia a avut loc discuția.
Citește și Întâlnirea controversată dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu: Vor fi furnizate imagini de pe camerele de supraveghere din Parlament
Editor : A.C.