Apele Române: „Rezervele de apă din Paltinu ajung 12 zile fără restricții. Cu debit suplimentar, perioada se poate dubla”

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu Barajul Paltinul. Judetul Prahova, luni, 01 decembrie 2025. Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a anunţat marţi, 9 decembrie, că în acumularea Paltinu sunt disponibile în prezent aproximativ 3 milioane de metri cubi de apă, iar debitul evacuat pentru tratarea apei se află la nivelul maxim autorizat, de 3 mc/s. În aceste condiţii, resursa poate asigura alimentarea operatorului și furnizarea apei potabile fără restricţii timp de 12 zile, dacă lacul nu primeşte aport suplimentar.

Specialiştii estimează că, pe termen scurt, lacul Paltinu ar putea primi un debit suplimentar cuprins între 1,5 și 3 mc/s, pe fondul prognozei hidrologice. În acest scenariu, perioada în care apa poate fi tratată şi furnizată populaţiei s-ar putea dubla, ajungând până la 24 de zile, acoperind astfel inclusiv sărbătorile de iarnă.

„Debitul evacuat pentru tratarea apei este de 3 mc/s şi reprezintă debitul maxim autorizat. Acesta permite furnizarea apei fără restricţii timp de 12 zile, în absenţa intrărilor suplimentare. Dacă debitele cresc, perioada poate ajunge la 24 de zile”, au transmis reprezentanţii ANAR.

CITEȘTE ȘI: Apele Române a reacționat la imaginile apărute cu barajul Paltinu: „Nu există nicio avarie, este un comportament normal de iarnă”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din ianuarie este un risc ridicat de deficit

ANAR a avertizat că lunile ianuarie-februarie pot aduce un deficit sever de apă, din cauza debitului natural redus, a temperaturilor scăzute şi a posibilului îngheţ. În vârf de sezon rece, consumul casnic ar putea creşte, iar infrastructura hidrotehnică poate funcţiona limitat.

În aceste condiţii, instituţia a propus convocarea unei şedinţe cu autorităţile locale şi operatorii implicaţi, pentru analizarea scenariului în care, începând cu 1 ianuarie 2026, ar putea fi impuse restricţii controlate ale debitului furnizat populaţiei. Măsura ar prelungi perioada de utilizare a volumului disponibil şi ar permite timp suplimentar pentru ca Hidroelectrica să livreze debit suplimentar prin instalaţiile proprii, în urma unor teste tehnice.

Grup de lucru special pentru gestionarea crizei

Pentru fundamentarea deciziilor operative, ANAR a propus crearea unui grup interdisciplinar de specialişti, proveniţi din mediul academic și din rândul operatorilor publici şi privaţi. Acesta va analiza scenarii tehnice, evoluţia hidrologică și impactul asupra infrastructurii.

Rezultatele vor fi prezentate într-o şedinţă ulterioară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Administraţia Apele Române a mai anunţat că intervenţiile asupra golirii de fund vor fi amânate până după iunie 2026, când nivelul precipitaţiilor va permite menţinerea unui volum sigur pentru lucrări subacvatice.

Instituţia a dat asigurări că va utiliza toate resursele tehnice şi instituţionale pentru a preveni introducerea restricţiilor.

107.000 de oameni au stat o săptămână fără apă potabilă

Situaţia actuală vine după o criză majoră înregistrată la începutul lunii, când 107.000 de locuitori din 13 localităţi din Prahova şi un oraş din Dâmboviţa au rămas fără apă potabilă timp de o săptămână.

Problemele au apărut după golirea barajului Paltinu pentru lucrări de decolmatare, combinată cu ploi torenţiale care au crescut puternic turbiditatea apei, făcând imposibilă tratarea acesteia.

De luni, furnizarea apei a fost reluată în toate localităţile afectate, însă autorităţile au avertizat că aceasta trebuie utilizată doar pentru igienizarea toaletelor, nefiind încă potabilă.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Expert: „Criza de la Paltinu e 100% eroare umană”. Greșelile care au lăsat 12 localități fără apă și au afectat centrala de la Brazi

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...