Cum distribuia o grupare infracțională droguri în închisorile din România: metoda scrisorilor

Data publicării:
detinut care se tine de gratiile unei celule
Foto: GettyImages

Zece persoane aflate în diferite penitenciare sunt suspectate de procurorii DIICOT că au constituit o grupare care se ocupa cu procurarea şi distribuirea de droguri şi substanţe psihoactive în unităţi de detenţie. Drogurile erau impregnate pe foi care erau apoi introduse în penitenciare sub formă de „scrisori”, la preţuri variind între 1.000 şi 1.500 de lei. Anchetatorii au făcut percheziţii în acest dosar, inclusiv în trei penitenciare, ei solicitând arestarea preventivă a celor zece persoane.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti au sesizat, marţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă a 10 inculpaţi - o femeie şi nouă bărbaţi (toţi încarceraţi în unităţi de detenţie pentru executarea unor pedepse privative de libertate), cu vârste cuprinse între 22 şi 54 de ani, cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, patru dintre inculpaţi (trei bărbaţi şi o femeie) şi un suspect (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Ungaria) au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obţinerii de beneficii materiale din vânzarea de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în interiorul unor unităţi de penitenciar”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Membrii aveau roluri bine determinate în cadrul grupării, doi dintre ei ocupându-se de procurarea şi expedierea substanţelor interzise impregnate în corespondenţă, iar alţi trei acţionând în interiorul penitenciarelor unde sunt încarceraţi, prin identificarea de potenţiali clienţi.

Cercetările au reliefat că, în acest context, alţi şapte inculpaţi şi şase suspecţi au procurat, deţinut, manipulat şi comercializat cantităţi de MDMB-4en-PINACA, MDMB-INACA şi MDMB-BUTINACA.

De asemenea, din investigaţiile efectuate a reieşit că preţul fixat de vânzătorul/distribuitorul care expedia sub formă de corespondenţă foile impregnate cu droguri a variat între 1.000 şi 1.500 de lei, în funcţie de cantitate sau de relaţia pe care aceştia o aveau cu deţinuţii care făceau comenzile. Plăţile au fost realizate de persoane din familiile consumatorilor, preponderent prin transfer în conturi bancare, iar în unele cazuri drogurile au fost oferite pentru stingerea unor datorii.

Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul poliţiştilor de penitenciare, au fost indisponibilizate mai multe ”scrisori” impregnate cu droguri de mare risc sau substanţe psihoactive.

Luni, în acest dosar au fost puse în aplicare mandate de percheziţie, inclusiv în spaţii de detenţie din trei unităţi de penitenciar, fiind găsite şi ridicate mijloace de probă.

Ulterior, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea unei inculpate şi măsura controlului judiciar faţă de o altă inculpată.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de penitenciare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Penitenciarelor Mioveni, Deva, Găieşti şi Ploieşti şi jandarmilor din cadrul grupărilor mobile de jandarmi Ploieşti şi Timişoara şi inspectoratelor de jandarmi judeţene Argeş şi Dâmboviţa.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 150€ în 2 ani
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...