În discursul public, oamenii consumă o mare parte din energia colectivă dezbătând acuratețea faptelor. Verifică faptele politicienilor, monitorizează rețelele sociale pentru a depista dezinformarea și acordă prioritate luării deciziilor bazate pe date în mediul de lucru. Acest accent este vital; distincția dintre adevăr și falsitate este fundamentul unei societăți funcționale, scrie Daniel Mirny, profesor asistent de marketing la IESE Business School (Universitatea din Navarra), într-un articol publicat pe platforma The Conversation.
Cu toate acestea, concentrându-se atât de intens pe acuratețea faptelor, publicul riscă să treacă cu vederea o altă distincție fundamentală: diferența dintre un fapt și o opinie.
O afirmație factuală este relativ ușor de verificat: fie este adevărată, fie nu. Dar obiectivitatea unei afirmații – este o afirmație obiectivă verificabilă sau o expresie subiectivă a unei convingeri? – este mult mai complexă. Acesta este motivul pentru care mintea umană procesează și codifică opiniile într-un mod fundamental diferit de fapte.
Miza obiectivității
Obiectivitatea nu este o simplă nuanță lingvistică; ea stă la baza unor dezbateri politice și juridice importante. De exemplu, în procesele de calomnie împotriva unor personalități media din SUA, precum Tucker Carlson și Sidney Powell (implicați în procese legate de afirmații privind fraudarea alegerilor pierdute de Donald Trump în favoarea lui Joe Biden, n.r.), apărarea juridică s-a bazat pe faptul dacă afirmațiile puteau fi „interpretate în mod rezonabil ca fapte” sau erau doar „opinii”. În mod similar, platformele de socializare s-au confruntat cu dilema de a verifica sau nu postările etichetate ca opinii, o politică care a complicat recent eforturile de combatere a negării schimbărilor climatice.
Distincția este importantă deoarece definește modul în care oamenii sunt în dezacord. Atunci când o afirmație este în mod clar o opinie – de exemplu, „actuala administrație dezamăgește clasa muncitoare” – indivizii pot fi de acord sau nu, dar înțeleg că există loc pentru dezacord și că niciuna dintre părți nu are în mod inerent dreptate sau greșește.
Cu toate acestea, o afirmație factuală – „Rata oficială a sărăciei în SUA era de 10,6% în 2024” – lasă puțin loc pentru dezbatere. Ea necesită existența unei surse și a unui răspuns obiectiv corect.
Ca urmare, convingerile despre obiectivitatea afirmațiilor pot inhiba receptivitatea față de perspective conflictuale. Acest lucru, la rândul său, alimentează conflictele interpersonale și conduce la polarizarea politică.
Informațiile pe care oamenii le apreciază
În ciuda mizei ridicate, cercetările privind implicațiile cognitive ale obiectivității afirmațiilor au fost limitate. Într-o serie recentă de 13 experimente preînregistrate, la care au participat 7.510 persoane, realizate împreună cu Stephen Spiller de la UCLA Anderson și publicate în Journal of Consumer Research, autorul textului din The Conversation a investigat modul în care obiectivitatea afirmațiilor afectează un tip specific și crucial de memorie: memoria sursei.
Concluziile lor sugerează că mintea umană nu tratează faptele și opiniile în mod egal. Când vine vorba de a-și aminti cine a spus ce, faptele obiective sunt într-un dezavantaj evident.
Acest lucru poate fi ilustrat cu un exemplu. Un medic face afirmația factuală că „vaccinul împotriva rujeolei a prevenit aproximativ 56 de milioane de decese între 2000 și 2021”. Un alt medic ar putea spune ceva similar, dar ar da o opinie în loc de date: „Cred că vaccinarea este o modalitate ușoară de a preveni suferința inutilă”.
În studiul lor, cercetătorii au testat această dinamică, folosind afirmații medicale despre o boală fictivă pentru a controla cunoștințele anterioare. Au constatat că oamenii sunt mult mai predispuși să-și amintească sursa originală a unei opinii decât cea a unui fapt.
Este important de menționat că acest lucru nu se datorează faptului că opiniile sunt pur și simplu „mai ușor de reținut” sau mai ușor de memorat în general. În toate cele 13 experimente ale cercetătorilor, au măsurat și „memoria de recunoaștere” – capacitatea de a-și aminti că o afirmație a fost făcută. Nu au constatat nicio diferență consistentă în memoria de recunoaștere între fapte și opinii. Participanții și-au amintit la fel de bine afirmațiile factuale și opiniile. Cu toate acestea, au avut dificultăți în a lega afirmațiile factuale de sursa corectă.
Codificarea sursei
De ce apare această decuplare? Memoria sursei este o formă de memorie asociativă. Ea se bazează pe capacitatea creierului de a lega componente distincte ale unei experiențe – ce s-a spus și cine a spus – într-o rețea coerentă de elemente interconectate în timpul codificării inițiale a informațiilor.
Cercetătorii consideră că puterea acestei legături depinde de un singur lucru: ce spune afirmația despre sursa sa.
Atât faptele, cât și opiniile oferă informații despre sursă, dar o fac în grade diferite. Dacă un candidat politic spune „Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a fost creată prin Legea privind asistența externă din 1961”, publicul află că acesta cunoaște istoria legislativă. Dar dacă același candidat spune „Cred că închiderea USAID a fost o catastrofă morală pentru națiunea noastră și pentru lume”, publicul află mult mai multe despre el: despre valorile sale, prioritățile sale și poziția sa cu privire la rolul Americii în lume.
Deoarece opiniile oferă, în general, mai multe informații despre vorbitor decât faptele, creierul uman codifică legături mai puternice între surse și opinii decât între surse și fapte.
Studiile în psihologia dezvoltării și neuroștiințe susțin acest lucru. Cercetările au descoperit că, atunci când se codifică opinii în comparație cu fapte, există o activare mai mare în regiunile creierului implicate în teoria minții – capacitatea de a reprezenta gândurile și stările mentale ale altora.
Când un individ aude o opinie, construiește model mental mai bogat al vorbitorului. Aceste informații sociale suplimentare întăresc legăturile asociative formate în timpul codificării.
Dar ce se întâmplă când opiniile nu spun nimic despre o sursă? Cercetătorii au testat acest mecanism prezentând participanților recenzii de cărți. Când participanții credeau că sursele erau autorii recenziilor, își aminteau sursele opiniilor mult mai bine decât faptele. Cu toate acestea, când li s-a spus participanților că sursele erau doar „povestitori” care citeau recenzii selectate aleatoriu, avantajul memoriei sursei pentru opinii a dispărut, performanța fiind la fel ca în cazul faptelor.
Auotrii studiilor au testat, de asemenea, memoria sursei pentru fapte care dezvăluie ceva despre o sursă, cum ar fi declarații personale precum „M-am născut în Virginia”. În aceste cazuri, memoria sursei a fost la fel de precisă ca în cazul opiniilor precum „înghețata de ciocolată are un gust mai bun decât cea de vanilie”. De asemenea, a fost mai precisă decât în cazul faptelor generale despre lume, cum ar fi „Stockholm este capitala Suediei”.
Paradoxul vizibilității
Aceste descoperiri reprezintă o provocare majoră pentru experți și lideri. Autoritățile sunt adesea sfătuite să „se limiteze la fapte” pentru a-și menține credibilitatea, dar descoperirile cercetătoriul sugerează că, prezentând doar fapte, experții riscă să fie uitați ca surse de informații importante.
Acest lucru poate pune o problemă pentru credibilitatea informațiilor – într-o epocă a dezinformării în creștere și a polarizării crescânde, amintirea a cine a spus ce este din ce în ce mai importantă pentru a evita conflictele și a asigura acuratețea.
Pentru experți, obiectivul este adesea acela de a ancora faptele în realitate. Cercetarea despre care vorbește articolul sugerează că împărtășirea opiniilor poate ajuta oamenii să atribuie cu acuratețe informațiile relevante surselor credibile. Prin împărtășirea opiniilor lor despre date – mai degrabă decât doar datele în sine – experții pot oferi indiciile sociale de care creierul uman are nevoie pentru a lega mai puternic informațiile de sursa lor. Deși faptele joacă un rol important în lupta împotriva dezinformării, opiniile pot fi la fel de importante – și nu trec neobservate.
Editor : B.E.
