(P) Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

Data publicării:
New Project (11)

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei ieftine din hidro, eolian sau solar nu se reflectă direct în suma pe care o plătim?

Răspunsul stă în modul în care funcționează piața de energie.

Piața angro: locul unde se face prețul

În 2024, România a produs aproximativ 51 TWh de energie. Aproape jumătate a provenit din surse regenerabile (hidro, eolian, solar) și nuclear, iar restul din gaze și cărbune. Totuși, chiar dacă acest mix energetic pare „verde”, prețul final nu se calculează ca o medie, ci este influențat de așa-numita ”sursă marginală” – ultima centrală pornită pentru a acoperi cererea. De cele mai multe ori, aceasta este o centrală pe gaze sau pe cărbune, cu costuri mai mari. Iar prețul ei se transmite întregii piețe.

Mecanismul de bază: „ordinea de merit”

În fiecare secundă, în rețea intră energie din surse diferite – unele ieftine și curate, dar cu intermitențe în producție, altele mai scumpe, dar stabile. Fiecare sursă de energie are propriul cost, un preț și o cantitate disponibilă. Algoritmul pieței le așază într-o ordine: mai întâi regenerabilele (eolian, solar și hidro) apoi energia nucleară și, dacă cererea depășește aceste capacități, intră în funcțiune centralele pe gaze și/sau cărbune.

Prețul final nu este o medie, ci este determinat de ultima unitate de producție necesară pentru a acoperi cererea. Acest „producător marginal” – o centrală pe gaze sau pe cărbune – dictează prețul pentru întreaga piață.

Acest mecanism privind „ordinea de merit” funcționează în toată Europa. El garantează că există mereu suficientă energie la dispoziția pieței și, în consecință, pentru a acoperi consumul populației și al firmelor. Totuși, pentru consumatori poate părea incorect: facturile nu scad automat atunci când cea mai mare parte din energie vine din surse mai ieftine.

Explicația stă în natura acestor surse. Regenerabilele sunt, deocamdată, intermitente și dependente de condițiile meteorologice. Atunci când producția solară, eoliană, hidro sau nucleară nu acoperă cererea, intră pe piață centralele cu producție mai scumpă (pe gaz și cărbune), iar impactul lor se transmite întregii piețe și, implicit, în factura finală la energie electrică.

Dacă apar dezechilibre sau schimbări de producție (de exemplu, scade producția fotovoltaică), sistemul se ajustează în timp real prin piețele pe termen scurt și de echilibrare, unde prețurile sunt și mai mari.

”Ordinea de merit” garantează că se pornește mereu producătorul necesar pentru a acoperi cererea. Este o „coregrafie” sofisticată, nevăzută, care decide, zi de zi, cât plătim în factură.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rolul furnizorului – interfața ta cu piața

În acest mecanism complicat, furnizorul este partenerul care lucrează în numele tău. El cumpără energia de pe piața angro, face profilarea consumului, participă la piața de echilibrare și colectează toate serviciile necesare (transport, distribuție), precum și costurile reglementate (contribuții, taxe). Totul pentru ca becul să se aprindă atunci când apeși întrerupătorul.

Dacă nu ar exista furnizorii, fiecare dintre cei aproximativ 10 milioane de consumatori din România ar trebui să încheie contracte separate cu Transelectrica, cu distribuitorul de energie, să cumpere direct de la producători, să achite certificate verzi, bonusul de cogenerare, CfD, dar și accizele și TVA-ul către stat. Asta ar însemna zeci de facturi diferite, în fiecare lună, de la entități diferite.

Furnizorii preiau această responsabilitate: încheie contractele cu toate aceste părți în numele clienților și intermediază relația cu piața. Practic, fac posibil ca tu să primești o singură factură și îți oferă garanția că ai acces la sursa de energie în orice condiții – fie că e o zi cu soare și vânt, fie că rețeaua are nevoie de energie din gaz sau cărbune pentru a acoperi consumul.

Sistemul energetic - o balanță extrem de sensibilă: în fiecare secundă, energia produsă trebuie să fie egală cu energia consumată

Profilarea - o prognoză meteo, dar pentru consumul de energie

Ce este profilarea? Imaginează-ți că este ca o prognoză meteo, dar pentru consumul de energie. Furnizorul încearcă să prevadă câtă energie vei consuma într-o zi sau chiar în anumite intervale orare.

De ce este importantă? Sistemul energetic trebuie să știe din timp câtă energie să producă, astfel încât să nu existe lipsuri sau surplusuri mari, așa-numitele dezechilibre. Previziunile furnizorilor ajută la menținerea echilibrului fin al sistemului energetic.

Piața de echilibrare – plasă de siguranță pentru rețea

Gândește-te la sistemul energetic ca la o balanță extrem de sensibilă: în fiecare secundă, energia produsă trebuie să fie egală cu energia consumată. Dacă balanța se înclină – adică se produce sau se consumă prea mult sau prea puțin – apar probleme tehnice și chiar riscul de pene de curent.

„Costurile dezechilibrelor” sunt sumele pe care participanții la piață (producători, furnizori, traderi, consumatori mari) le plătesc atunci când există o diferență între energia pe care au declarat-o/contractat-o și energia pe care au produs-o sau consumat-o efectiv. Pentru a corecta aceste diferențe, trebuie activate resurse suplimentare pe piața de echilibrare, iar asta generează costuri.

De ce le plătim cu toții? Și consumatorii casnici induc dezechilibre. Populația are un consum important – aproximativ o treime din cât consumă întreaga economie. Pentru ca românii să nu creeze deloc dezechilibre, în fiecare casă, în fiecare moment al zilei sau al nopții, ar trebui să se consume exact aceeași cantitate de energie. Evident, acest lucru este imposibil.

De aceea, diferențele inevitabile dintre consumul planificat și cel real (aprindem becuri, pornim electrocasnice, stingem luminile, în mod imprevizibil) generează dezechilibre, iar aceste dezechilibre au un preț. În final, costurile lor se regăsesc în facturile tuturor.

Energia nu este doar un serviciu

Este o infrastructură invizibilă, esențială pentru viața de zi cu zi. Înțelegerea modului în care se formează prețul nu este doar un exercițiu de educație economică. Este un pas necesar pentru a înțelege că furnizorul face mai mult decât să îți trimită factura: el gestionează în culise prognoze, riscuri și corecții, astfel încât energia contractată să corespundă consumului tău real și sistemul să rămână echilibrat și stabil. Furnizorul de energie transformă mecanisme complexe într-o singură factură și o relație contractuală clară.

Pentru ca prețul energiei să devină mai stabil și mai puțin dependent de combustibili scumpi, este nevoie nu doar de mai multă producție verde, ci și de investiții în flexibilitate – capacități de stocare, rețele inteligente, interconectări cu piețele vecine și mecanisme de echilibrare avansate. România are, în plus, oportunitatea să accelereze proiectele hidro și nucleare, adică acele surse care produc constant, la costuri mai mici.

Acest material este parte din campania de informare și educare „Racordați la viitor” inițiată și susținută de Federația ACUE. Campania are scopul de a familiariza clienții cu mecanismele pieței și transformările necesare în sectorul de furnizare și distribuție a energiei. Informațiile prezentate în cadrul acestei campanii sunt menite să ofere o mai bună înțelegere a schimbărilor tehnologice, a noilor reglementări și a pașilor care trebuie urmați pentru a beneficia de servicii moderne și prețuri competitive. www.acue.ro.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
“Fata asta a făcut mai mult decât toată artistărimea din ultimii ani”. Elena Cârstea o apără pe Alexandra...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...