Două fetițe de 2 şi 4 ani au murit după ce au căzut într-o baltă din Mureș

Data publicării:
ambulanta
FOTO: Shutterstock

Două fetiţe care au căzut într-o baltă din apropierea râului Târnava, în judeţul Mureş, şi care au fost scoase în stare gravă au murit la spital, informează news.ro. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

”Minorele, în vârstă de 2 şi 4 ani, căzute la data de 12 februarie 2025 într-un bazin de acumulare a apei pluviale, au decedat în cursul zilei de ieri. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tututor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a transmis, joi, IPJ Mureş.

Potrivit ardealnews.ro, surorile se jucau la câţiva metri de casă, în apropierea bazinului de acumulare. Zona este împrejmuită, dar au reuşit să treacă de gard, iar fetiţa cea mică a căzut în apa înghetaţă. Sora ei ar fi vrut să o ajute, însă a căzut şi ea.

Fetiţele au fost scoase în stop cardio-respirator de un pompier aflat în timpul liber.

Echipajele medicale specializate, sosite la faţa locului, au încercat să-i resusciteze pe copii, aflaţi în stare de hipotermie, fiind transportate la spital în stare gravă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă