ANAF: reforma noastră este „uriașă” și „aparent de neînțeles”

Data publicării:
anaf inspectori langa masini-1

„Dimensiunea reformei ANAF este uriașă și aparent de neînțeles pentru cei care nu sunt implicați direct. Cu toate acestea, avem deja primele rezultate vizibile și cuantificabile, prin surplusul de venituri din 2015 care depășește cu 100% creșterea economică”, au spus ieri oficiali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală într-un comunicat de presă.

Progresele ANAF au avut loc in pofida criticilor puternice venite din partea unor persoane lipsite de bună credință, potrivit ANAF.

„A fost un an în care corul criticilor de profesie a fost extrem de activ, chiar dacă nu sunt buni cunoscători ai mecanismelor administrării fiscale. Un an în care am preferat să demonstrăm prin fapte și printr-o comunicare publică intensă și transparentă, și nu prin prezențe la simpozioane, conferințe sau prin studiourile de televiziune. Acolo este locul celor care trebuie să explice acum de ce toate previziunile catastrofice care priveau nivelul veniturilor bugetare au fost contrazise în totalitate de realitate”, a declarat șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu.

„În 2016, vom rămâne consecvenți principiului "toleranță zero la evaziune", pentru că unul dintre scopurile noastre principale este de a asigura în continuare resursele necesare pentru a susține o politică fiscală relaxată care să conducă la prosperitatea mediului de afaceri”, a adăugat Diaconu. El a afirmat că anul vitor vor fi reformate complet mecanismele rambursării TVA prin o diminuare drastică a termenelor și prin o reducere la minimum a inspecțiilor fiscale în cazul contribuabililor onești din categoria celor mari și mijlocii.

„În maximum 2 ani, România va avea un decalaj fiscal sub media UE. Acesta este obiectivul meu și echipei mele de la ANAF" a spus el. Deocamdată cifrele sunt în defavoarea României. Ponderea veniturilor bugetului în PIB sunt de doar 33% cu mult sub media UE, iar rata efectivă a TVA adică cea care ia in considerare incasările efective este una dintre cele mai mici din UE, în pofida faptului că la 24% rata a fost în 2015 una din cele mmai ridicate din UE.

Potrivit ANAF însă, veniturile în sumă de 196,24 miliarde lei din 2015 au reprezentat o depăşire cu 8% (indice nominal) și cu 13,69 miliarde lei (în cifre absolute) a veniturilor colectate în 2014.

Potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Naționale de Prognoză, creșterea economică a fost de 3,6%, în timp ce încasările suplimentare din 2015 au crescut cu 8% față de cele înregistrate anul trecut.

„Din aceste motive, plusul de venituri este, în principal, consecința nemijlocită a acțiunilor de combatere a evaziunii fiscale. De altfel, evoluția gradului de conformare pe categorii de contribuabili și zone geografice atestă fară dubii faptul că veniturile suplimentare din 2015 s-au înregistrat în zone recunoscute ca având un potențial evazionist ridicat. În acest sens, exemplificăm cu zona București-Ilfov unde creșterea din 2015, raportată la 2014, la aceleași categorii de contribuabili, a fost de 18,62%; din cele 13,69 miliarde lei colectate în plus în 2015, 6,11 miliarde lei provin din zona București-Ilfov”, spune ANAF.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja