Cele mai mari chirii din București

Data publicării:
chirii

Ce-aţi face cu 8.000 de euro? Sunt destui pentru o maşină sau pentru renovarea casei şi modenizarea aparaturii hi-tech. Pentru unii, însă, sunt banii de chirie. Vorbim despre despre cei care locuiesc în vile din zonele exclusiviste precum Baneasa, Dorobanti sau chiar Unirii. Ofertele se adresează, de obicei, diplomaților sau managerilor de companii străine.

Un apartament care se întinde pe două etaje, cu un living spaţios, două dormitoare, birou şi două terase, adică în total 220 de metri pătraţi în inima Cartierului Francez din Capitală, se închiriază pentru o sumă piperată.

Florin Poştoacă, director în cadrul unui dezvoltator imobiliar: „Apartamentul, aşa cum îl vedeţi, şi cu 2 locuri de parcare în subteran se închiriază undeva între 4.000 şi 4.500 de euro pe lună. Ținta lui e formată din expaţi, străini sau oameni care-şi permit un astfel de buget”.

Locuinţa are şi spaţii de relaxare pe care nu le găseşti într-un apartament clasic.

Florin Poştoacă: „Avem un jacuzzi pentru timp de vară şi, de asemenea, o saună. Sunt beneficii extra”.

Cele mai căutate zone de chiriaşii care îşi permit chirii scumpe sunt cele din nordul Capitalei - Herăstrău, Băneasa, Dorobanţi şi Floreasca - dar şi din zona Pieţei Unirii. Apoi, în topul căutărilor sunt locuinţele care au mai mult de trei camere şi cele mai moderne dotări.

Diplomaţii sunt cei care dispun de cel mai mare buget - de la 3.000 de euro la 8.000 de euro pe lună. Urmează directorii de multinaţionale, care au un buget de 3.000-4.000 de euro pe lună, similar cu cel al străinilor veniţi pe funcţii de conducere în marile companii. Angajaţii IT veniţi din străinătate au un buget de circa 600 de euro lunar, dar asta pentru că împart chiria cu alţi colegi de lucru.

Când nu e vorba de locuinţe de lux, chiriile cerute scad considerabil. Chiar şi aşa, zona de nord a Capitalei nu e pentru orice buzunar.

Dragoş Vîlceanu, specialist imobiliar: „Este destul de aglomerată din punctul de vedere al ofertelor - în ultimii ani, se simte o presiune asupra preţurilor şi preţurile au scăzut. Dacă o vilă se închiria acum 2 ani cu 2.000 de euro, acum se închiriază cu 1.500, poate chiar mai puţin”.

Faţă de 2015, specialiştii imobiliari estimează că cererea pentru închirierea locuinţelor scumpe a crescut cu 15% anul acesta. O explicaţie ar fi că a crescut numărul angajaţilor străini pe care companii din IT, energie şi bănci îi atrag în România cu salarii mari şi beneficii precum apartamente închiriate pe banii firmei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...