Bugetul pe 2016 ar putea fi adoptat săptămâna viitoare

Data publicării:
ciolos la guvern

„O să discutăm de conținut săptămâna viitoare, după ce e adoptat. Mâine, după ședința de guvern, doamna ministru o să vină cu câteva principii pe care ne bazăm structura bugetului. Am spus public că avem intenția să ne construim bugetul astfel încât să ținem cont de ceea ce a decis Parlamentul deja, atât în ceea ce privește Codul fiscal, cât și măririle salariale, dar și să facem anumite rearanjări ale bugetului atât în interiorul ministerelor, pentru a putea prioritiza proiectele pe care guvernul și le propune (...) și să spunem accentul pe câteva priorități legate de investiții, educație, sănătate”, a declarat Dacian Cioloș.

Joi, prin urmare, în şedinţa de guvern, ministrul finanţelor  va veni cu un document. Va fi o primă lectură şi ar trebui să se concretizeze ceva, pentru că e 2 decembrie şi în curând vine vacanţa. Premierul a promis însă că se duce cu proiectul în Parlament până pe 10 decembrie. A promis că în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare va fi aprobat.

Între timp, ministrul finanţelor, Anca Dragu Paliu, a început negocierile cu partidele politice pe tema votului pentru viitorul buget.

Va fi dificil de făcut un buget, chiar şi cu o redistribuire aşa cum este promisă. Însă dacă se mai reduce risipa, poate e o şansă. Varianta de buget  a vechiului cabinet era plină de tăieturi şi ştersături  pentru domeniile importante, ca să iasă cifrele. Va fi greu, oricum, pentru că bugetul acesta e ca acei blugi vechi din adolescenţă în care încerci să intri, dar nu mai poţi de burtă. Că s-a umflat, conchide Stelian Muscalu, de la „Business Club”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja