Câți români au cerut FGA despăgubiri în baza polițelor Euroins și câți asigurați au cerut banii înapoi pe RCA

Data publicării:
bancnote lei
Foto: Getty Images

Fondul de Garantare a început să primească, începând cu 17 martie (data ridicării licenței de funcționare a Euroins) cereri din partea potențialilor creditori ai companiei Euroins.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a recepționat, până la 26 Martie 2023, 1749 Cereri de deschidere dosare daună, din partea potențialilor creditori Euroins. Dintre acestea, Fondul a înregistrat 947.

Totodată, în aceeași perioadă, FGA a recepționat 16.567 de solicitări pentru categoria Cereri de plată. Dintre acestea, au fost înregistrate 3370 cereri de plată pentru acordarea despăgubirilor/indemnizațiilor-Anexa 10 precum și 819 cereri de plată pentru acordarea restituirii de primă-Anexa 9. Un total de 4189 de cereri au fost înregistrate.

Numărul final de cereri de plată înregistrate la FGA poate fi diferit de numărul solicitărilor primite, din cauza faptului că, unele cereri sunt transmise de mai multe ori, pe mai multe canale de comunicare (email, portal, poștă etc) sau sunt solicitări care nu se încadrează în categoria cererilor de plată (petiții, diverse solicitări întrebări etc).

FGA înregistrează cererile în ordinea primirii lor și le alocă, pentru deschiderea dosarelor de daună sau analiză, în aceeași ordine.

Citește și 

VIDEO Service-urile fug de polițele Euroins. Șoferii sunt sfătuți să își repare mașina pe banii lor

Ce fac dacă am un accident rutier și vinovatul are asigurare RCA la Euroins

Ghid FGA: Cum pot fi denunțate contractele de asigurare încheiate cu Euroins

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...