Analiză „Riscul de insolvențe crește accelerat”. Companiile din România nu își mai plătesc facturile la timp, din lipsă de lichidități

Andreea Dobra Data publicării:
Close-up of businessman using a hammer to smash plenty of coins inside piggybank into pieces as he needs emergency money - using money in financial crisis concept.
FOTO: Getty Images

Tot mai multe companii din România ajung să nu își mai plătească facturile la timp, iar blocajul financiar se transmite rapid de la o firmă la alta. O analiză realizată de Sierra Quadrant, pe baza datelor Băncii Naționale a României (BNR), arată că finalul anului 2025 a adus o deteriorare accentuată a disciplinei de plată, cu efecte serioase asupra întregii economii. „Companiile nu își mai plătesc facturile între ele decât cu foarte mare dificultate. Caută tot felul de soluții, multe dintre ele ilegale, pentru a amâna plățile, iar faptul că sunt din ce în ce mai multe instrumente de plată care nu au acoperire arată că multe firme au ajuns la un nivel de disperare”, a explicat pentru Digi24.ro analistul economic Adrian Negrescu.

Problema pornește, spun analiștii, de la scăderea vânzărilor în aproape toate sectoarele economiei. Companiile vând mai puțin, încasează mai greu și, în consecință, rămân fără lichidități (bani disponibili) pentru plățile curente.

Durata medie de încasare a facturilor a ajuns la aproape 120 de zile. Cu alte cuvinte, o firmă livrează astăzi un produs sau un serviciu și își recuperează banii abia după trei-patru luni.

„Dacă adăugăm și inflația, multe firme pierd bani. Practic, muncesc, dar rezultatul final este negativ, din cauza întârzierilor și a costurilor mai mari”, a mai spus Adrian Negrescu.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Aproape 500.000 de contribuabili riscă să fie declaraţi inactivi fiscal din 2026. Peste 120.000 au deja datorii la stat

Octombrie 2025 a adus o creștere uriașă a refuzurilor la plată

Potrivit analizei Sierra Quadrant, luna octombrie 2025 a fost critică. Valoarea totală a instrumentelor de plată refuzate a urcat la 675,9 milioane de lei, o creștere puternică față de septembrie (263 milioane de lei) și august (283,4 milioane de lei).

Important este și numărul instrumentelor refuzate care a scăzut ușor în octombrie, comparativ cu septembrie.

Asta poate indica faptul că problemele nu au venit de la foarte multe firme mici, ci de la câțiva actori economici mari, care au generat incidente cu valori foarte ridicate.

Printre domeniile afectate se numără construcțiile, industria extractivă, agricultura, comerțul, sectorul farmaceutic, transporturile și serviciile, potrivit datelor citate în analiză.

Noiembrie 2025 a extins blocajul către mai multe companii

Dacă în octombrie s-a văzut „șocul” prin sume foarte mari, în noiembrie s-a văzut „contagiunea” prin numărul mai mare de incidente.

Numărul instrumentelor de plată refuzate a urcat la 4.045, cel mai ridicat nivel din a doua jumătate a anului.

Din total, peste jumătate au fost refuzate din „motive majore”, adică, de regulă, din cauza lipsei totale de bani în cont.

Pe scurt, nu a fost vorba despre o simplă întârziere de una-două zile, ci despre situații în care firmele nu aveau efectiv bani în cont pentru a face plata.

Analiza arată că „biletul la ordin” rămâne instrumentul cel mai afectat.

Biletul la ordin este, în esență, o promisiune de plată: firma se angajează că va plăti o sumă la o dată viitoare. Este folosit frecvent în relațiile comerciale dintre companii.

În octombrie, biletele la ordin au generat refuzuri în valoare de 666 milioane de lei, adică aproape 98% din valoarea totală a incidentelor din acea lună.

În noiembrie, numărul biletelor la ordin refuzate a crescut din nou, ceea ce confirmă deteriorarea comportamentului de plată pe lanțul comercial.

Numărul firmelor cu incidente de plată a crescut de la începutul anului

Datele BNR privind titularii de cont care au generat incidente de plată arată că fenomenul nu este izolat.

Numărul firmelor care au generat astfel de incidente a crescut, per ansamblu, în 2025, ajungând la peste 2.000 de companii în toamna anului.

Comparativ cu ianuarie 2025, când erau 1.676 de firme cu incidente, creșterea este de aproximativ 24%, potrivit analizei Sierra Quadrant.

Experții au avertizat că accentuarea blocajului financiar poate afecta întreg mediul de afaceri: scade profitabilitatea, apar probleme de cash-flow (flux de numerar), se reduc investițiile, se amână angajările și crește riscul de insolvențe.

„Efectele directe se văd în reducerea investițiilor, creșterea prețurilor, stoparea angajărilor și apariția unui nou val de insolvențe”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit analizei, combinația dintre valoarea uriașă a refuzurilor din octombrie și numărul mare de incidente din noiembrie sugerează un final de an marcat de blocaje financiare în lanț, care pot continua și în primele luni din 2026. Adică, companiile mari pot „bloca” sume importante, iar IMM-urile pot fi lovite prin numărul mare de neîncasări și întârzieri.

Antreprenorii pot reduce riscul dacă își verifică partenerii și își monitorizează încasările

Pentru a reduce riscul blocajelor financiare, firmele trebuie să știe foarte bine cu cine fac afaceri, să verifice dacă partenerii au datorii, popriri, procese sau un istoric de plăți întârziate și să își bazeze relațiile comerciale pe un sistem clar de evaluare și pe monitorizare constantă.

„Monitorizarea continuă este esențială pentru un business predictibil. Scăderile sau creșterile bruște de comenzi, întârzierile la plată, refuzurile la plată și lipsa de disponibilitate a persoanelor de contact sunt semnale care nu trebuie ignorate”, a transmis Ovidiu Neacșu.

În același timp, planurile de afaceri trebuie construite pe date realiste, nu pe estimări optimiste, investițiile care nu aduc valoare adăugată ar trebui evitate, iar existența unor rezerve financiare devine crucială.

În anumite situații, factoringul, adică vânzarea facturilor către o firmă specializată pentru încasarea mai rapidă a banilor, poate ajuta la menținerea lichidității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...