Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare Titanic scrie pe noi

Data publicării:
Eugen Radulescu, BNR
Economistul Eugen Rădulescu, consilier BNR. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Eugen Rădulescu, consilier în cadrul Băncii Naţionale a României, face un apel la români să meargă la vot pe 18 mai, când are loc cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. El a amintit că leul se devalorizează în fiecare zi în fața monedei euro, că indicele ROBOR a avut o creștere rapidă și că România nu a reușit să împrumute bani din cauza dobânzilor prea mari. „Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare Titanic scrie pe noi”, a spus el.

Rădulescu spune că „nu doar că venirea la putere a unui suveranist pare tot mai probabilă, dar demisia guvernului pavează calea pentru acapararea întregii puteri de către forţele reacţionare”, care „ar putea forma uşor o nouă majoritate cu AUR, POT şi o parte a PSD”.

„Aceasta posibilitate trimite fiori pe pieţele financiare. Deocamdată, avem câteva reacţii neechivoce. Leul pierde peste 1% în fiecare zi, de marţi încoace. Panica? Sper să nu ajungem acolo. Robor a crescut de la 5,93% marţi, la 7,25% azi. Asta înseamnă creştere de peste 22%!! Statul nu a reuşit să împrumute de la bănci nici măcar 500 de milioane lei, dobânzile urcând la cer. Aşa cum spunea Brecht, ascensiunea lui Arturo Ui (un mafiot fictiv din Chicago din anii 1930 din piesa „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită ” de Bertold Brecht, n.r.) încă poate fi opriţă. Daca nu facem asta, urmează urgia. Care nu va aştepta aplicarea măsurilor promise de suveranişti. Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare Titanic scrie pe noi! Mergeţi la vot şi evitaţi dezastrul, pentru numele lui Dumnezeu!”, a spus Eugen Rădulescu, potrivit News.ro.

Cursul valutar oficial, de referinţă, anunţat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, faţă de 5,0991 lei, înregistrat miercuri. Marţi a fost pentru prima dată când 1 euro a depăşit 5 lei, prag apărat până acum de BNR. Dolarul a ajuns la 4,5369 lei, de la un curs de 4,4898 lei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro