Cum a reușit un programator român să transforme „o idee nebunească” într-o afacere de 29 miliarde de dolari

Daniel Dines - sursa Twitter UiPath
Daniel Dines, fondatorul UiPath. Foto: Twitter

Daniel Dines este unul dintre românii care au cunoscut succesul și în afara granițelor. În 2001 a plecat în SUA pentru a lucra la Microsoft Corp., însă la câțiva ani după se întorcea în țară și punea bazele uneia dintre cele mai succes afaceri ale lumii, scrie Bloomberg.

Programatorul a revenit în 2005 în ţara sa natală pentru a porni o afacere cunoscută astăzi sub numele de UiPath Inc., un producător de software care utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane. Acţiunile acestei companii au intrat miercuri la tranzacţionare la Bursa de la New York după o ofertă publică iniţială care i-a permis să strângă peste 1,3 miliarde de dolari. Potrivit Bloomberg, Dines, care este directorul general al companiei, controlează un pachet de acţiuni cu o valoare de peste şase miliarde de dolari.

UiPath a strâns 1,34 de miliarde de dolari la Bursa de la New York

„Pentru cineva care, la 20 de ani, ajungea în SUA din Europa, a fost o mare provocare să mă adaptez la viaţa din State, chiar dacă din punct de vedere profesional experienţa mea la Microsoft a fost una grozavă”, spunea Daniel Dines anul trecut la conferinţa anuală de tehnologie Montgomery Summit. În consecinţă, „am avut o idee nebunească să mă întorc şi să înfiinţez o companie”, a adăugat Dines, acum în vârstă de 49 de ani.

UiPath, care în 2019 a fost evaluată la şapte miliarde de dolari, este în prezent evaluată la aproape 30 de miliarde de dolari, ceea ce îl pune pe Dines în rândul celor mai bogaţi 50 de oameni ai planetei, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

„Să începi o companie dintr-un loc mic fără o piaţă îţi oferă un avantaj ascuns: te obligă să gândeşti global încă din prima zi”, scria Dines într-o scrisoare inclusă în documentaţia depusă de UiPath pentru listare. În această scrisoare, Dines mai spune că UiPath se pregătea de listare încă de la începutul anului trecut.

A studiat matematica şi informatica la Universitatea din Bucureşti

Dines, care a studiat matematica şi informatica la Universitatea din Bucureşti, a crescut în România. Aici, Dines a înfiinţat o companie denumită DeskOver pe care în 2015 a redenumit-o UiPath, pe care o conducea dintr-un apartament din Bucureşti pentru ca, în 2017, să îi mute sediul central la New York.

Potrivit Bloomberg, Dines deţine toate acţiunile Clasa B de la UiPath, care îi conferă câte 35 de drepturi de vot fiecare, comparativ cu un singur drept de vot pentru acţiunile Clasa A. Potrivit documentaţiei de listare, Dines va continua să controleze UiPath şi după IPO, operaţiune cu prilejul căreia a vândut acţiuni în valoare de aproximativ 75 de milioane de dolari.

„La un anumit moment trebuie să devii o companie publică pentru a le permite angajaţilor tăi să obţină mai multă lichiditate să le oferi opţiuni cu acţiuni. Suntem aproape de acest punct”, declara anul trecut Daniel Dines.

Miercuri, la scurt timp după deschiderea Bursei de la New York, acţiunile UiPath se tranzacţionau între 62 şi 64 dolari, în creştere cu 14% faţă de intervalul de preţ vizat cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO). Producătorul de software a reuşit să vândă 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune şi a strâns 1,34 miliarde de dolari.

UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari.

Citește și: UiPath, un succes amețitor. Cum se explică reușita companiei românești care vrea să se listeze la Nasdaq

Editor : A.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate