Europenii cumpără mai multă brânză ieftină din SUA, pe fondul problemelor din producția de lapte

Data publicării:
Tremain's Cheddar cheese
Foto: Profimedia Images

Europa, renumită pentru delicioasele sale sortimente de brânză precum gouda, brie sau mozzarella, se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu lapte, astfel că a început să cumpere din ce în ce mai multă brânză ieftină din SUA, transmite Bloomberg.

Un exemplu sunt Ţările de Jos, unde cele mai recente date oficiale arată că importurile de brânză din SUA au explodat. În principal este vorba de felii de brânză care se pun deasupra burgerilor, conform Agerpres.

Mary Keough Ledman, analist la banca Rabobank, spune că totul are legătură cu preţurile mai mici la brânză în SUA, care ar putea conduce la achiziţii mai mari peste hotare. Costurile pentru producţia de lapte şi brânză au crescut în aproape toată lumea, în special în Europa.

Mai întâi seceta şi apoi invadarea Ucrainei de către Rusia au crescut preţurile la porumb, ceea ce a condus la creşterea preţurilor la nutreţurile pentru animale. Costurile cu mâna de lucru, energia şi echipamentele au crescut şi ele, ceea ce a condus la diminuarea livrărilor de lapte. Fermierii din Europa au fost reticenţi să majoreze producţia deoarece sunt îngrijoraţi de înăsprirea normelor de mediu, spune Nate Donnay, director la firma de consultanţă StoneX Group Inc.

Datele furnizate de U.S. Census Bureau arată că Europa a importat 306 de tone de brânză din SUA în luna februarie a acestui an, de trei ori mai mult decât media multianuală pentru această lună. Ţările de Jos, care au devenit cel mai mare cumpărător, sunt ţara unde îşi au sediul o serie de mari firme de trading. Este posibil ca aceşti traderi să importe brânză din SUA în scopul re-exportului la nivel mondial, aşa că nu există nicio garanţie că clienţii europeni vor consuma această brânză, susţine Nate Donnay.

Cu toate acestea, exporturile de brânză ale SUA în Europa sunt în continuare relativ mici. Timp de mai mulţi ani, SUA au exportat în Europa mai puţin de 2.000 de tone de brânză pe an, în timp ce producţia Uniunii Europene este mai mare de 10 milioane de tone pe an.

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...