FMI critică guvernul britanic și avertizează că două probleme majore amenință Regatul Unit

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng
Ministrul de Finanţe britanic, Kwasi Kwarteng. FOTO: Profimedia Images

Fondul Monetar Internațional a criticat în mod deschis guvernul britanic pentru planul său de reducere a taxelor, avertizând că măsurile ar putea accentua criza și crește costul vieții. Totodată, Fondul avertizează că măsurile ar submina politica monetară şi vor duce la sporirea inegalităţii din ţară, scrie BBC.

Piețele au tras deja semnale de alarmă după aceste măsuri anunțate, ceea ce a făcut lira sterlină să cadă.

Guvernul britanic a prezentat vineri cel mai radical pachet de reduceri de taxe de după anul 1972, diminuând povara fiscală atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, şi în paralel a anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor, totul în încercarea de a stimula potenţialul de creştere pe termen lung al economiei, transmite Reuters.

Ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng, a reafirmat obiectivul premierului Liz Truss de a dubla ritmul de creştere economică anuală al Marii Britanii, până la 2,5%, şi pentru prima dată, a avansat o cifră cu privire la planurile de cheltuieli ale noului premier. "Planul nostru este să extindem partea de ofertă a economiei prin reduceri de taxe şi reforme... Astfel vom transforma ciclul vicios de stagnare într-un ciclu virtuos de creştere", a declarat Kwasi Kwarteng în Parlament.

Printre măsurile anunţate vineri se numără reducerea cotei superioare pentru impozitul pe venit, de la 45% până la 40%. Astfel, începând din luna aprilie 2023, cei 629.000 de contribuabili care câştigă mai mult de 150.000 de lire sterline pe an nu vor mai plăti o cotă maximă de 45% ci o cotă de impozit de 40% care se aplică celor cu câştiguri de peste 50.271 de lire sterline pe an. În paralel, cota de bază pentru impozitul pe venit va fi redusă la 19% începând din luna aprilie 2023, cu un an mai devreme decât se preconiza. "Aceasta înseamnă o reducere de taxe pentru 31 de milioane de persoane în doar câteva luni", a spus Kwasi Kwarteng.

În acest context, FMI reamintește că acționează pentru a stabiliza economia globală, iar unul dintre rolurile sale este de a acționa ca un sistem de avertizare economică din timp.

Fondul a precizat că înțelege motivul acestui pachet care urmărește să stimuleze creșterea economică prin reduceri de taxe, dar a avertizat că măsurile ar putea accelera ritmul creșterii prețurilor, pe care banca centrală a Marii Britanii încearcă să-l reducă.

"În plus, natura măsurilor din Regatul Unit va crește probabil inegalitatea", a transmis Fondul.

David Frost, fostul ministru pentru Brexit și apropiat al premierului Liz Truss, a criticat declarația FMI. "FMI a susținut în mod constant politici economice extrem de convenționale. Urmărirea acestei abordări a dus la ani de creștere lentă și productivitate scăzută. Singura cale de urmat pentru Marea Britanie o reprezintă impozitele mai mici, cheltuieli mai puține și o reformă economică semnificativă", a declarat el pentru Daily Telegraph.

Partenerii noștri