APCE: „ANRE trebuie reformată de la zero. Fiecare salariat câştigă, în medie, 9.000 de euro pe lună”

Data publicării:
Sediul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din București.
Foto: Inquam Photos / George Călin

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE) atrage atenţia asupra necesităţii unei reforme structurale şi a unei schimbări majore în modul de funcţionare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în condiţiile în care interacţiunea cu aceasta este foarte dificilă, transmite Agerpres.

„Prin taxele de autorizare anuală, multiplicate şi plătite de furnizorii şi distribuitorii de energie din România, fiecare consumator din ţară achită indirect, prin facturile de energie electrică, aproximativ 40-50 de lei pe an pentru bunăstarea ANRE, fără a primi mare lucru în schimb. Solicităm ca această agenţie de reglementare să fie reformată de la zero, iar bugetarea acestei instituţii să fie regândită, astfel încât să nu îi afecteze imparţialitatea în relaţia cu agenţii economici care îi susţin activitatea anual. Nivelul încrederii publice în această instituţie este deja extrem de scăzut”, arată un comunicat de presă transmis luni.

APCE afirmă că, de-a lungul timpului, în special sub conducerea ultimilor doi preşedinţi, ANRE a devenit „o super – autoritate”: o instituţie greoaie, opacă şi rigidă, insuficient adaptată realităţilor din piaţa de energie actuală.

„ANRE gestionează o activitate «atât de complexă», încât a creat nu mai puţin de 61 de servicii, departamente şi compartimente, fiecare cu denumiri pompoase şi şefi remuneraţi generos. Această structură supradimensionată este comparabilă cu structura organizatorică a Parlamentului European de la Bruxelles care cuprinde 20 de comisii şi 44 de delegaţii”, susţine APCE.

Potrivit asociaţiei prosumatorilor, veniturile ANRE provin din tarife anuale percepute operatorilor economici reglementaţi, „adică exact aceiaşi actori care ar trebui controlaţi şi sancţionaţi în caz de încălcări ale legii”, ceea ce ridică semne de întrebare privind imparţialitatea instituţiei şi nivelul ridicat al salarizării personalului.

„Veniturile ANRE provin, în mod paradoxal, din tarife anuale percepute operatorilor economici reglementaţi, adică exact aceiaşi actori care ar trebui controlaţi şi sancţionaţi în caz de încălcări ale legii. Acest sistem ridică semne de întrebare privind imparţialitatea instituţiei şi nivelul ridicat al salarizării personalului.

Conform bugetului pe anul 2024 şi a celui propus pentru 2025 (ORD.101/2024), fiecare salariat ANRE câştigă, în medie, 9.000 de euro pe lună. Această sumă include prime de asigurare de viaţă, sporuri şi alte indemnizaţii, la care se adaugă un buget separat pentru conducere, în valoare de 25 de milioane de lei (aproape 10% din bugetul total al instituţiei).

Bugetul total anual al ANRE este de 52,5 milioane de euro, din care peste 60% este destinat salarizării celor 350 de angajaţi. O mare parte din fonduri - aproape 40 de milioane de euro - provin din taxe şi tarife plătite de furnizorii şi distribuitorii de energie şi gaze naturale pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii anuale. Adică, o mare parte din buget, ANRE şi-l asigură tocmai de la cei pe care trebuie eventual să îi controleze, reglementeze sau să îi protejeze pentru a funcţiona şi în anul viitor”, arată comunicatul.

Totodată, APCE afirmă că interacţiunea cu ANRE este foarte dificilă şi, de multe ori, inutilă.

„Interacţiunea APCE cu ANRE a fost marcată de dificultăţi şi, adesea, de inutilitate, negăsind o cale comună de comunicare. În calitate de reprezentanţi ai societăţii civile, am fost întâmpinaţi cu aroganţă şi un mod sfidător de tratare a problemelor. În general, societatea civilă percepe ANRE ca fiind o instituţie îndepărtată de scopul său iniţial. Lipsa unui control parlamentar sau instituţional real, gestionarea deficitară a crizelor energetice din trecut şi finanţarea controversată sunt doar câteva dintre problemele grave percepute la nivelul societăţii”, spune asociaţia.

În plus, ANRE continuă să ia decizii fără consultări reale cu actorii relevanţi, se menţionează în comunicat, un exemplu în acest sens fiind Ordinul nr. 96/2024, prin care preşedintele ANRE a majorat tarifele de distribuţie a energiei electrice cu 8%, până la 28%, ceea ce a dus la costuri de transport aproape duble faţă de preţul energiei active din facturi.

„Când APCE a solicitat acces la documentele care au stat la baza acestei decizii, răspunsul ANRE a fost că informaţiile sunt clasificate conform unui ordin intern nr. 179 din 2020”, au adăugat membrii APCE.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...