Directorul Transelectrica și-ar fi falsificat CV-ul. Reacția lui Mircea Coșea, președintele Consiliului de Supraveghere

Data actualizării: Data publicării:
mircea cosea
Mircea Coșea

Profesorul Mircea Coșea, președintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica, a calificat la Digi24 drept „surprinzătoare” informația că directorul Marius Dănuț Carașol și-ar fi falsificat CV-ul pretinzând - în mod fals, după cum susțin jurnaliștii de la edupedu.ro - că a absolvit Universitatea Politehnica București. Imediat după apariția acestei știri, a avut loc o ședință a Consiliului de Supraveghere Transelectrica, în care directorul general și-a prezentat actele în original, spune Mircea Coșea. Directorul general al Transelectrica neagă cu vehemență existența vreunui fals.

„Noi ne-am uitat, am văzut, nu avem noi calitatea să vedem cât de adevărate sunt (actele), dar oricum sunt în original”, a declarat Mircea Coșea, precizând că este vorba despre diploma de absolvire, dar și despre foaia matricolă, cu toate examenele pe ani și cu toate notele, document cerut de Consiliul de Supraveghere, pe care Marius Carașol l-a avut și l-a arătat. „La prima vedere, sunt documente absolut în regulă, au timbru, au ștampilă, au tot ce trebuie. Dar nu asta e problema. Problema este că ele trebuie să fie verificate cu cei care le-au emis”, a adăugat Mircea Coșea.

„Facem două lucruri: în primul rând, l-am sfătuit pe dl. director general, deocamdată mai mult nu putem să facem, să-și rezolve problema printr-o cerere personală pe care s-o facă la Politehnică, în sensul confirmării că există în Foaia matricolă a Universității numele domniei sale, numărul diplomei și anul de absolvire. În al doilea rând, vom face - și lucrul ăsta l-am stabilit acum - vom face și prin proprietari, prin acționari, prin minister (Ministerul Economiei - n.r.) adică, cerere și la minister (Ministerul Educației - n.r.), și la Politehnică, pentru verificarea acestei diplome”, a precizat Mircea Coșea.

Mircea Coșea: Această companie este de interes strategic, nu ne putem juca cu ea!

„Nu se poate da așa cu parul în capul omului până când nu verifici foarte, foarte bine tot ce se întâmplă”, a argumentat el. „Dânsul se jură pe tot ce se poate jura că totul este în regulă, că nu a falsificat, că a urmat cursurile, că a avut o activitate în Politehnică pe timp de șase ani pentru că a avut cursuri la seral, deci dânsul susține absolut cu tărie că ceea ce se spune este fals și că nu are nimic să-și reproșeze”, a declarat Mircea Coșea.

Președintele Consiliului de Supraveghere a precizat că această discuție cu Marius Carașol a avut loc marți, când, susține Mircea Coșea, a apărut prima dată știrea falsificării diplomei. Totuși, edupedu.ro prezintă un răspuns oficial dat jurnaliștilor de Universitatea Politehnica, document ce este datat miercuri, 18 septembrie a.c. și care precizează că documentul respectiv (diploma are și numărul precizat) nu a fost emis de această instituție.

Mircea Coșea mai spune că profesional, nu i se pot face reproșuri managementului Transelectrica în cele câteva luni de când îl cunoaște pe directorul Carașol.

„Această situație, din punct de vedere al Consiliului de Supraveghere, este extrem de caldă, deci Consiliul de Supraveghere continuă să urmărească foarte serios lucrul ăsta și probabil în zilele următoare voi convoca din nou o ședință, în urma răspunsurilor pe care le voi primi, pentru că trebuie soluționată, nu se poate lăsa această știre nedefinitivată, că e bună sau că e rea. De ce? Pentru că această companie este extrem de importantă, de interes strategic și nu ne putem juca cu ea, iar lucrul cel mai grav este că e cotată la bursă. Ne preocupă foarte mult”, a declarat Mircea Coșea la Digi24.

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță