Sute de terenuri la Vadu și Corbu, jud. Constanța, rechiziționate pentru BRUA

Data publicării:
corbu

Ministerul Energiei a făcut public miercuri un proiect de act normativ ce prevede despăgubiri acordate pentru sute de proprietari de terenuri agricole pe care urmează să fie realizat un prim tronson de 24 de kilometri al conductei care va aduce gazele din Marea Neagră în sistemul național. Terenurile nu vor fi însă expropriate.

Foto: Plaja Corbu, una dintre ultimele plaje virgine de pe Litoral

Sute de proprietari de terenuri agricole din zona localităților Vadu și Corbu din județul Constanța vor primi despăgubiri de la Transgaz pentru construirea pe terenurile lor a unei conducte de transport a gazelor de la malul Mării Negre până în localitatea Grădini din județ.

Proprietarii nu își vor pierde terenurile in urma exproprierilor însă acestea vor fi scoase pe durata de derulare a proiectului din circuitul agricol.

”Proiectul, în integralitatea sa, presupune construirea unui conducte de transport gaze naturale cu diametrul DN500 și presiune de proiectare 55 bar, în lungime de 24,37 km, de la terminalul de gaze prevăzut a fi amplasat în zona localității Vadu, până la cuplarea în conducta existentă de transport gaze internațional Tranzit 1”, explică Ministerul Energiei.

Proiectul Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona  loc. Vadu) – la conducta Tranzit 1 (zona loc. Grădina) va asigura capacităti de transport gaze de un miliard metri cubi gaze pe an. Instalatiile proiectate vor asigura vehicularea gazelor spre conducta Tranzit I (care traversează Dobrogea pe axa nord-sud).

Lucrările de construcție a conductei DN 500 Vadu – Tranzit I se vor desfășura pe teritoriul următoarelor unități administrativ teritoriale: Corbu, Săcele, Cogealac și Grădina din Județul Constanța.

Proprietarii afectati de constructia conductei sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizațiile/despăgubirile prevazute de lege,  precum și de a se adresa instanțelor de judecată pentru soluționarea litigiilor rezultate din nerespectarea drepturilor și/sau neexecutarea obligațiilor stabilite prin lege, spune Ministerul Energiei.

Lista terenurilor agricole situate în extravilan nu include categoriile de terenuri care nu presupun scoaterea temporară din circuitul agricol. Nu sunt incluse terenuri intravilane, căi ferate, drumuri, ape cadastrale, canale de desecare, torente. 

Terenurile înscrise în anexa la proiectul de hotărâre a Guvernului sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga  durata de valabilitate a autorizatiei de construire a conductei, fără a fi necesar obtinerea acordului deținătorului terenului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...