Euro se apreciază și bursele cresc după votul din Germania. „Reapar speranțele”, spun economiștii

Data publicării:
Euro banknotes and coins in front of the national flag of Germany
Euro s-a apreciat cu 0,7% faţă de dolar, luni. Sursa foto: Profimedia Images

Euro s-a apreciat luni şi indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a crescut, după ce în urma alegerilor de duminică liderul conservator Friedrich Merz ar urma să devină următorul cancelar german, deschizând calea pentru majorarea cheltuielilor, transmite Bloomberg.

Investitorii se aşteaptă ca Guvernul lui Friedrich Merz să atenueze politica fiscală din Germania, adoptând măsuri de stimulare a creşterii economiei, care odată era motorul de creştere al Europei.

Luni dimineaţă, indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a crescut cu 0,8%, în timp ce indicele MDAX înregistra un avans de 1,6%. Euro s-a apreciat cu 0,7% faţă de dolar, iar randamentele obligaţiunilor germane au scăzut uşor, în perspectiva majorării vânzărilor de bonduri, conform Agerpres.

„Este o uşurare că nu ne confruntăm cu incertitudinea de care ne temeam. Cunoştinţele lui Merz în domeniul afacerilor vor fi apreciate de pieţe. Reapar speranţele că lucrurile se vor îmbunătăţi după formarea coaliţiei de guvernare”, a apreciat Frederique Carrier, analist la RBC Wealth Management.

În ultima perioadă indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcţie de capitalizarea bursieră, a ajuns aproape de o valoare record, pe fondul speranţelor că noul Guvern va adopta reformele economice necesare stimulării creşterii şi va atenua reglementările stricte privind împrumuturile, cunoscute sub numele de "frâna datoriilor" (debt brake).

„Ne aşteptăm la o stabilitate politică şi la majorarea cheltuielilor fiscale, evoluţii care vor fi salutate de pieţele financiare”, a afirmat Wolf von Rotberg, analist la Bank J. Safra Sarasin.

Indicele EUROSTOXX 50 futures a urcat cu 0.66% iar indicele FTSE al Bursei de la Londra înregistra luni dimineaţă un avans de 0,1%.

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 0,06 dolari, ajungând la 74,37 dolari, în timp ce în SUA cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 0,13 dolari, ajungând la 70,27 dolari.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat luna trecută Institutul de Statistică (Destatis).

Anul trecut, PIB-ul Germaniei a înregistrat un declin de 0,2%, după o scădere de 0,3% în 2025, iar analiştii se aşteaptă la o nouă contracţie în 2025. Ar fi pentru prima dată de la Reunificare când economia s-ar contracta pentru al treilea an consecutiv.

Fiind o economie orientată spre export, Germania este afectată de cererea globală slabă şi de concurenţa produselor din China. Anul trecut, exporturile au scăzut cu 0,8%, comparativ cu 2023, pe fondul reducerii cererii pentru maşini şi echipamente "made in Germany".

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...