Ministerul Finanţelor lansează noi titluri de stat TEZAUR, cu dobânzi neimpozabile. Perioada de subscriere

Data publicării:
titluri tazaur
Titluri de stat TEZAUR.

Ministerul Finanţelor anunţă că lanzează noi titluri de stat TEZAUR, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an. Subscrierile vor putea fi realizate în perioada 6 aprilie – 8 mai.

„În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% şi, respectiv 7,50%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată”, a transmis, vineri, Ministerul Finanţelor, potrivit News.ro.

Instituţia precizează că Programul TEZAUR se bucură de un interes ridicat din partea populaţiei. În primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depăşit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei).

Când şi unde pot fi cumpãrate titlurile de stat:

· Între 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026, prin platforma Ghişeul.ro;
· Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
· Între 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
· Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026  în mediul urban şi 6 aprilie 2026  – 6 mai 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Românã S.A.

Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Română S.A.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...