Ministerul Muncii ia în calcul un sprijin de 35-45% din valoarea brută a costului salarial pentru revenirea în activitate a companiilor

Data publicării:
bani robor numara mana banca

Guvernul ar putea suporta 35% - 45% din valoarea brută a costului salarial al angajaților, pentru revenirea în activitate a companiilor afectate de criza coronavirus, a anunțat marţi seară ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru. La început, ajutorul va fi fix, iar apoi redus treptat, pe măsură ce activitatea companiei este reluată. 

"Urmează să decidem (cuantumul pentru măsurile de susţinere activă care presupun acoperirea unei părţi din costul salarial - n.r.) prin consultările pe care le avem. Avem direcţii care variază de la 35% la 45%. Pe aici suntem cu discuţiile între noi şi partenerii sociali. Ţin cont de părerile acestora", a declarat Violeta Alexandru la TVR, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că este posibil ca sprijinul să fie acordat timp de trei luni, cu posibilitatea prelungirii, dar într-un cuantum redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată.

Ministrul Muncii a precizat că sprijinul va fi calculat la valoarea brută din costul salarial pentru că se doreşte "să se imprime această cultură a plăţii contribuţiilor către stat".

"Rămâne să decidem care este perioada de acordare a acestui sprijin pentru revenirea în activitate. Cel mai probabil, în prima parte va fi un sprijin fix, după care sprijinul va scădea, pe măsură ce activitatea respectivei entităţi economice se reia. Deci, va fi un sprijin care va fi la început într-un anumit cuantum, după care va scădea", a concluzionat Violeta Alexandru.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Marian Neacșu, propus la Interne. Meseria pe care o avea înainte să intre în politică
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Keri Russell explică de ce ea și Matthew Rhys nu plănuiesc să se căsătorească după 13 ani împreună
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia de mic și se...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro