Reducerea TVA la carne, posibilă doar din 2014 şi în anumite condiţii

Data publicării:
carne-2

După reducerea TVA la pâine, ministrul Agriculturii Daniel Constantin anunţă pentru 2014 posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte. Însă românii se pot bucura de preţuri mai mici la aceste alimente doar în cazul în care se dovedeşte că reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% a fost o măsură bună.

„Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României, a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi”, arată ministrul.

„După o perioadă, să zicem un an, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat. Dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem, eu sper ca următorul produs să fie carnea. Sper să fie chair mai multe: şi legumele şi fructele şi laptele, pentru că şi acolo există un grad de evaziune destul de mare”, a explicat Daniel Constantin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Atenție, studenți! Câte luni mai primești pensia de urmaș după absolvire și contează dacă te angajezi?
Digi FM
„Cea mai bună decizie din viața mea”. Julia Roberts și Danny Moder au împlinit 24 de ani de căsnicie. Selfie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul are de suferit dacă faci asta în fiecare dimineață. Nu ai nevoie de o rutină complicată pentru a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...