Soluţia Guvernului la datoriile firmelor de stat: Alţi bani scoşi din buget şi insolvenţă sau lichidare

Data publicării:
Victor Ponta cabinet sedinta de Guvern octombrie 2013 - gov-2.ro

Cele trei companii sunt astfel menţionate, la acest moment, în proiectul scrisorii de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi care urmează să fie aprobat de Guvern.

În urmă cu zece zile, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunţau că Guvernul va aproba un program de reducere a arieratelor companiilor de stat cu două miliarde de lei, inclusiv cu intrarea în insolvenţă şi lichidare a firmelor mici cu datorii istorice, fără să dorească însă să prezinte alte detalii legate de modul în care vor fi diminuate aceste arierate.

Proiectul scrisorii de intenţie către FMI, obţinut de Mediafax, detaliază însă planul Guvernului în acest sens şi relevă intenţia autorităţilor de a scoate, din nou, bani din buget pentru a plăti aceste datorii.

Plata arieratelor companiilor de stat cu fonduri scoase din buget a fost practicată şi în anii anteriori, în repetate rânduri, fără ca situaţia la nivelul acestor companii să se îmbunătăţească în timp.

În document, Executivul admite că nu a reuşit să atingă ţinta indicativă stabilită pentru luna decembrie a anului trecut referitoare la arieratele cumulate ale companiilor de stat subordonate administraţiei centrale, dar promite, „ca o măsură de corectare”, să reducă arieratele, în primul trimestru al acestui an, cu mai mult decât suma reprezentând reducerea prevăzută în cursul ţintei iniţiale, astfel încât să poată atinge ţinta planificată pentru finele lunii martie.

Guvernul se obligă să anunţe FMI, ca acţiune prealabilă, că a emis o ordonanţă de urgenţă pentru plata parţială de la buget a arieratelor companiilor feroviare către furnizorii de electricitate şi să transmită şi un document care să ateste că au fost alocate fonduri tot de la buget pentru eliminarea arieratelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) înregistrate la 31 decembrie 2013.

„Mai mult, vom analiza şi actualiza planurile în cursul anului 2014, cu scopul de a reduce arieratele până la un nivel minim, până în luna septembrie 2015. Planurile vor avea în vedere o gamă largă de opţiuni pentru diminuarea arieratelor, inclusiv plasarea companiilor în insolvenţă sau lichidare”, este angajamentul Guvernului.

În acelaşi timp, însă, tot ca acţiune prealabilă, sunt asumate deja, în proiectul scrisorii, hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor pentru plasarea a trei companii de stat, respectiv Intervenţii Feroviare, Compania Română de Aviaţie Romavia şi Servicii Energetice Oltenia filiala Electrica, în proceduri de insolvenţă „sau lichidare”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Ce pensie va primi fiul lui Ion Dolănescu în Costa Rica, după o viață petrecută peste hotare. Dragoș...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...