Termen de tranziție pentru RO e-Factura, până la 1 iunie, pentru persoanele fizice impozabile, anunță Guvernul

Data publicării:
e-factura-1200x1200

Guvernul introduce un termen de tranziţie pentru RO e-Factura, până la 1 iunie 2026, astfel că persoanele fizice impozabile care desfăşoară activităţi economice şi sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la acest termen. Această amânare le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcţională a platformei, precum şi un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeaşi amânare, spune Guvernul. De asemenea, modificările legislative adoptate prin actul normativ vizează simplificarea şi debirocratizarea înregistrării fiscale a sediilor secundare cu cel puţin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor.

Ordonanţa pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi unele măsuri fiscal – bugetare introduce un termen de tranziţie pentru RO e-Factura, respectiv până la 1 iunie 2026.

„Astfel, persoanele fizice impozabile care desfăşoară activităţi economice şi sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026. Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcţională a platformei, precum şi un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeaşi amânare”, anunţă Guvernul.

Cei deja înregistraţi obligatoriu pot solicita ieşirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscrişi trebuie să se înregistreze cu cel puţin 3 zile înainte de 1 iunie 2026.

Prin Ordonanţă, Guvernul a aprobat şi clarificările legislative necesare pentru aplicarea unitară a reducerii cu 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din zona Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării şi din Munţii Apuseni.

„Această facilitate se aplică pentru plata impozitului pentru terenurile aferente locuinţei de domiciliu, pentru clădirile folosite ca locuinţe de domiciliu (excepţie fac cele utilizate pentru activităţi economice) şi pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului”, arată Executivul într-un comunicat.

Astfel, pentru persoanele din aceste localităţi care au plătit deja impozitele pentru anul 2026, sumele vor fi regularizate astfel: fie se compensează cu alte obligaţii fiscale, fie se restituie conform legii.

„Zonele din Munţii Apuseni şi Biosfera Rezervaţiei Delta Dunării beneficiază de facilităţi fiscale întrucât sunt regiuni cu constrângeri naturale şi economice, unde statul a decis să intervină prin măsuri de sprijin pentru a susţine populaţia şi activitatea economică. Facilităţile fiscale au fost introduse în anii ’90, imediat după tranziţia economică, ca măsuri speciale de sprijin pentru zone cu constrângeri structurale majore”, se menţionează în comunicat.

Totodată, a fost aprobată o modificare la Codul fiscal, care vizează punerea în acord a dispoziţiilor interne naţionale cu Convenţia cadru OCDE privind impozitarea. Este vorba de abrogarea unui articol, la solicitarea OCDE, în contextul în care prevederile acestuia erau în contradicţie cu angajamentele asumate de Romania, în perspectiva obţinerii statutului de membru OCDE.

Aspectele considerate problematice prin acest articol vizau:

  • generarea unor posibile situaţii de dubla impozitare şi accesul la procedurile de soluţionare pe cale amiabilă a diferendelor fiscale
  • reflectarea corespunzătoare a dispoziţiilor Convenţiei cadru OCDE in materie fiscală, referitoare la nediscriminarea companiilor în ceea ce priveşte deductibilitatea.

„Guvernul va reveni cu o prevedere legislativă în acest sens, agreată prin dialog între instituţiile guvernamentale şi OCDE.

Decizia a fost luată în contextul în care România se află într-o etapă decisivă a procesului de aderare la OCDE, fiind obţinute 19 din cele 25 de avize formale”, se arată în comunicat.

De asemenea, modificările legislative adoptate prin actul normativ vizează simplificarea şi debirocratizarea înregistrării fiscale a sediilor secundare cu cel puţin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor.

În scopul simplificării procedurilor şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor/plătitorilor care au mai multe sedii secundare, a fost modificată Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, astfel:

În cazul în care contribuabilul/plătitorul care are organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, acesta are obligaţia să desemneze unul dintre aceste sedii secundare, ca sediu secundar desemnat şi să înregistreze fiscal acest sediu, urmând ca plata impozitului să se realizeze utilizând codul de identificare fiscală al sediului secundar desemnat, indiferent de câte sedii secundare funcţionează pe raza unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale respective;

Prin Ordonanţă, se elimină obligaţia de înregistrare fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, aflate pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale pe care se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

„Reguli similare cu cele menţionate anterior sunt aplicabile şi pentru contribuabilii care au sedii secundare deja înfiinţate şi care urmează să notifice organul fiscal, până la 30 iunie 2026, cu privire la sediul secundar desemnat. În acest caz, se suspendă până la data de 30 iunie 2026 aplicarea sancţiunii prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru contribuabilii plătitorii care au obligaţia să solicite înregistrarea fiscală prevăzut la art. II din Legea nr. 245/2025”, mai spune Guvernul.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, după apariția de la Super Bowl: „Un tsunami de emoții!”. Fanii, după imaginile cu el și Bad...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
Ministrul muncii anunță 2.300.000.000 lei sprijin pentru pensii. Cum se împart acești bani la pensionari?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online