Criză de benzină de aviație. Ce trebuie să facă piloții avioanelor

Data publicării:
avion mic elice

Este criză de benzină în aviaţie! Piloţii de avioane mici se plâng de faptul că de o lună nu mai găsesc un anumit tip de combustibil şi sunt nevoiţi să alimenteze din alte ţări. Aceeaşi situaţie este şi în Bulgaria.

Piloţii avioanelor mici sunt nevoiţi, de mai mult de o lună, să alimenteze în Serbia. S-a ajuns la acestă situaţie deoarece distribuitorul român AVIAROM nu a mai primit combustibil de la furnizor, o firmă poloneză care trece acum printr-o criză financiară. Aşa se face că piloţii au apelat la o soluţie temporară: alimentează în Serbia sau în alte state, unde, de altfel, e mai ieftin.

Preţul este foarte mic, foarte atrăgător, nu au acciză, nu au TVA. Chiar merită să zbori până la Belgrad doar să alimentezi şi da, până la vecinii noştri, vecinii din vest, că în est nu prea au deloc benzină de aviaţie”, spune Radu Merica, preşedintele Asociaţiei Piloţilor din România.

Benzina de aviaţie este cu 30 la sută mai scumpă în România decât în Serbia.

Se zboară foarte puţin şi cred că e bine de ştiut că benzina asta de avion este folosită de toate avioanele mici, inclusiv de şcolile de pilotaj. Deci toată activitatea asta de aviaţie generală cam stagnează momentan”, spune Radu Merica.

Singurii care mai au pe stoc benzină de aviaţie de acest tip sunt piloţii de la Aeroportul Tuzla, din judeţul Constanţa.

Ne cumpărăm benzină singuri din Estonia şi nu avem probleme, dar, în general, avgas-ul ca prezenţă pe celelalte aeroporturi e asigurat de o companie care, mă rog, nu ştiu din ce motiv are o problemă comercială şi nu a importat în ultima vreme şi atunci nu se găseşte, din păcate, cam nicăieri”, spune Adrian Vasilache, pilot.

De exemplu, cele 5 aparate de zbor de pe aerodromul din Tuzla consumă într-un an în jur de 40.000 de litri de afgas. Un litru de benzină de aviaţie costă 1,95 euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...