Un an de guvernare USL. Cum arată bilanțul economic

Data publicării:
curs euro 5007474-Mediafax Foto-Razvan Chirita-1

După ce vara trecută leul s-a prăbuşit din cauza tensiunilor politice cauzate de suspendarea preşedintelui, anul acesta moneda națională a recuperat teren. În schimb, datoria externă a crescut cu 2 miliarde de euro.

În ziua în care Victor Ponta a preluat primul mandat de premier, un euro era cotat la 4 lei şi 40 de bani. La nici trei luni însă, leul a atins cel mai slab nivel din istorie, din cauza turbulenţelor de pe scena politică generate de suspendarea şefului statului. Lucrurile s-au îndreptat abia la începutul anului, odată cu includerea obligaţiunilor României într-un indice al JP Morgan. A fost un semnal pozitiv pentru investitori, care n-au mai ocolit ţara noastră, iar asta a stabilizat cursul de schimb. Acum, un euro este cotat la 4 lei şi 30 de bani.

Facturi mai mari

Guvernarea Ponta a venit şi cu facturi mai mari pentru populaţie. Curentul s-a scumpit cu 5% în iulie 2012 şi cu 6 procente de la începutul acestui an.

Şi preţul gazelor a crescut, în toamna anului trecut.

Carburanţii sunt însă cu circa 30 de bani mai ieftini, comparativ cu mai 2012. Chiar dacă a crescut acciza percepută de stat, ne-a ajutat cotaţia barilului de pe piaţa internaţională.

Datorie externă în creștere

Şi datoria externă a crescut în timpul guvernării lui Victor Ponta. La preluarea primului mandat, România avea o datorie externă de 98 de miliarde de euro. Potrivit datelor BNR, datoria externă este acum cu două miliarde de euro mai mare. Imaginea României a avut de suferit şi în faţa Fondului Monetar Internaţional, în timpul guvernării Ponta. Nu am reuşit să atingem toate ţintele stabilite. Cel mai răsunător exemplu este eşecul privatizării de la Oltchim. Nu am respectat însă nici promisiunile în ceea ce priveşte alegerea managerilor privaţi de la companiile de stat. Directorii de la TAROM, CFR SA şi CFR Marfă au plecat după mai puţin de trei luni.

Evoluţia cursului euro-leu

7 mai 2012 - 4.4053

27 iulie 2012 - 4.6397

3 august 2012 - 4.6481

28 august 2012 - 4.4571

11 decembrie 2012 - 4.5388

31 decembrie 2012 - 4.4287

4 aprilie 2013 - 4.4281

3 mai 2013 - 4.3072

Evoluția prețurilor carburanților

mai 2012 - mai 2013

benzina standard -5,90 lei/litru, scade la 5,59 lei/litru

motorina standard - 5,97 lei/litru, scade la 5,67 lei/litru

(sursa: Petrom)

Citiţi şi: Un an de guvernare USL

 Guvernarea Ponta, sub lupa presei străine

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...