Al doilea cel mai mare aeroport din Italia poartă acum numele lui Silvio Berlusconi, după o luptă în justiţie de aproape doi ani

Data publicării:
Italy. Milan. Malpensa airport Terminal 2
Principalul aeroport din Milano, Malpensa, a fost redenumit după numele fostului premier italian şi om de afaceri Silvio Berlusconi Foto: Profimedia

Al doilea aeroport ca mărime din Italia, Milano-Malpensa, poartă de vineri oficial numele fostului premier Silvio Berlusconi, o decizie luată în 2024, dar care a fost contestată îndelung, chiar şi în instanţă, relatează Le Figaro.

Călătorii care sosesc la Milano-Malpensa vor fi de acum înainte întâmpinaţi într-un aeroport care poartă numele uneia dintre cele mai cunoscute - dar şi cele mai controversate - figuri ale politicii italiene recente. O ceremonie organizată vineri, 25 septembrie, la Terminalul 1 a consacrat denumirea „Aeroporto Internazionale Milano Malpensa - Silvio Berlusconi”, odată cu dezvelirea noii sigle, scrie News.ro.

Denumirea fusese, de fapt, aprobată încă din iulie 2024 de către ENAC, autoritatea italiană pentru aviaţia civilă, cu acordul Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor. Aceasta îi aduce un omagiu fostului premier şi fondator al partidului Forza Italia, care a decedat la 12 iunie 2023, la vârsta de 86 de ani.

La ceremonia de vineri au fost prezenţi, printre alţii, Matteo Salvini, ministrul infrastructurii şi transporturilor, Antonio Tajani, ministrul afacerilor externe şi actualul lider al Forza Italia, preşedintele Senatului Ignazio La Russa, precum şi Paolo Berlusconi, fratele fostului şef al guvernului.

Alegerea numelui lui Silvio Berlusconi a stârnit o opoziţie puternică la Milano. Primăria condusă de Giuseppe Sala, precum şi mai multe localităţi situate în jurul aeroportului, au sesizat tribunalul administrativ din Lombardia. Acestea au contest, în special, competenţa ENAC de a decide singură asupra acestei denumiri şi lipsa consultării cu autorităţile locale. De asemenea, acestea au ridicat problema termenului de zece ani prevăzut de obicei pentru a atribui unui loc public numele unei persoane decedate.

În luna aprilie, însă, tribunalul administrativ regional le-a respins recursurile, considerând, în special, că un aeroport, infrastructură care ţine de domeniul statului şi care răspunde unor interese naţionale şi internaţionale, nu poate fi asimilat toponimiei municipale.

În aceste condiţii, ENAC a solicitat administratorului să instaleze noile indicatoare.

Pentru pasageri, schimbarea rămâne în esenţă simbolică: codul IATA al aeroportului Malpensa rămâne MXP şi va continua, aşadar, să apară pe biletele de avion şi pe etichetele bagajelor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...