Australia și Marea Britanie au semnat un acord de liber schimb post-Brexit

Data publicării:
Boris Johnson și Scott Morrison se salută cu cotul în fața Downing Street Nr. 10
Premierul australian, Scott Morrison și cel britanic, Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Premierii Marii Britanii și Australiei s-au pus de acord în ce privește un acord comercial între cele două țări, relatează Reuters. Anunțul vine în contextul în care Marea Britanie se străduiește să stabilească noi relații comerciale după Brexit.

Anunțul a fost făcut de ministrul comerțului din guvernul Australian, Dan Tehan, marți.

„Cei doi prim-miniștri au avut o discuție pozitivă la Londra, noaptea trecută, și au rezolvat principalele puncte problematice ale acordului de liber schimb”, a transmis Tehan.

Un anunț oficial va fi făcut în cursul zilei de către guvernele celor două țări, a confirmat Tehan.

Acordul comercial cu Australia vine în contextul în care Regatul Unit se străduiește să își stabilească o relație comercială mai amplă mai ales cu țările parte a Commonwealth-ului, după ieșirea din Uniunea Europeană.

Fermierii britanici se tem, însă, că acordul ar putea să le afecteze profiturile, dacă acesta va elimina bariere tarifare pe importuri de carne de miel și vită din Australia. Deși nu au apărut încă detalii cu privire la acest acord, estimările oficiale arată că acordul ar valora aproximativ 500 de miliarde de lire sterline.

Analiștii australieni pun sub semnul întrebării importanța unui astfel de acord pentru o economie deja din ce în ce mai centrată pe piețele asiatice.

„Acest acord de liber schimb este mai degrabă despre simbolism decât despre beneficii materiale palpabile“, spun Ben Wellings, lector în Relații Internaționale și Științe Politice la Universitatea Monash.

Anterior, Regatul Unit a reușit să obțină un acord cu alte trei țări din vecinătatea Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alex Velea rupe tăcerea despre relația cu Antonia. Care este motivul cel mai des invocat în certurile lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Noul „Spider-Man” spulberă un record în box office-ul nord-american. Prima zi de încasări, peste cea a...
Adevarul
Cetatea dacică plină de mistere, redată turiștilor după decenii de izolare. Ce secrete păstrează situl UNESCO
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...