„Bateţi-i pe ticăloşii ăştia”. Ce le-a transmis Putin unor elevi, la început de an școlar

Data actualizării: Data publicării:
Russia Putin Open Lesson
Președintele Vladimir Putin le vorbește elevilor cu ocazia începerii anului şcolar. Foto: Profimedia

Rusia este „invincibilă” astăzi aşa cum a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a spus vineri preşedintele Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu adolescenți, cu ocazia începerii anului şcolar, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Am înţeles de ce am câştigat în timpul Marelui Război Patriotic: înfrângerea unui popor cu o astfel de stare de spirit este imposibilă. Am fost absolut invincibili şi suntem la fel şi astăzi”, a spus preşedintele rus, care face în mod regulat paralele între războiul împotriva Germaniei naziste şi ofensiva pe care a lansat-o în Ucraina.

Putin a povestit conţinutul unor scrisori schimbate între tatăl său, care lupta pe front, şi bunicul său.

Şeful statului rus s-a declarat impresionat de hotărârea bunicului său care, după ce tocmai îşi pierduse soţia ucisă în timpul războiului, i-a ordonat fiului: „Bateţi-i pe ticăloşii ăştia!”

„Şi, în prezent, astfel de familii constituie majoritatea covârşitoare” a populaţiei, a spus el în această intervenţie transmisă la televiziune.

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu aceşti adolescenţi are loc cu ocazia deschiderii anului şcolar şi a începutului „Conversaţiilor importante”, cursuri de educaţie patriotică introduse la scurt timp după declanşarea asaltului asupra Ucrainei.

Moscova îşi prezintă ofensiva împotriva vecinului său ca pe o luptă existenţială, acuzând guvernul ucrainean că se află în mâinile unor neonazişti anti-ruşi puşi în slujba unui Occident hotărât să distrugă Rusia.

Putin prezintă, de asemenea, Crimeea, anexată în 2014, precum şi estul şi sudul Ucrainei ocupate, ca teritorii istorice ruseşti care nu ar fi trebuit să fie niciodată ataşate Ucrainei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei