BBC: Ce vrea China să obțină din conflictul Israel-Hamas. Marea provocare cu care se confruntă Xi Jinping

Data publicării:
Mahmoud Abbas și Xi Jinping
China este o veche susținătoare a cauzei palestiniene, încă de pe vremea lui Mao Zedong. Foto: Profimedia Images

Pe măsură ce conflictul dintre Israel și Hamas se intensifică, s-a întâmplat ceva ce părea puțin probabil – China și-a asumat rolul de pacificator. Însă, există niște limite în privința a ceea ce poate să realizeze Beijingul, scrie BBC.

Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a abordat tema conflictului din Israel weekendul trecut cu oficialii de la Washington în contextul riscului izbucnirii unui război regional mult mai extins.

SUA au promis că vor lucra cu China pentru a găsi o soluție la acest conflict. Wang a vorbit și cu omologul său israelian și un reprezentant palestinian după ce trimisul special al Chinei în Orientul Mijlociu, Zhai Jun, s-a deplasat în regiune pentru a se întâlni cu lideri din lumea arabă.

China a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai adoptării unei rezoluții ONU pentru încetarea focului.

China ar putea apela la relația sa apropiată cu Iranul, care susține Hamas în Gaza și Hazbollah în Liban, pentru a detensiona situația. Oficialii americani l-ar fi îndemnat pe Wang să le ceară iranienilor să calmeze situația, potrivit Financial Times.

wang-blinken
SUA au promis că vor lucra cu China pentru a găsi o soluție la acest conflict. În poză: Wang Yi și Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

China este cel mai important partener economic al Iranului, iar în prima parte a acestui an Beijingul a intermediat un acord greu de obținut prin care Iranul și Arabia Saudită și-au îmbunătățit relațiile diplomatice.

Teheranul a transmis că este pregătită să comunice mai îndeaproape cu China pentru rezolvarea situației din Gaza.

Întrucât guvernul din China a menținut relații echilibrate cu toți actorii care participă la acest conflict, Beijingul ar putea fi perceput ca fiind un intermediar onest, având relații bune în special cu palestinienii, arabii, Turcia și Iran, dar unii analiști spun că China rămâne totuși un jucător prea puțin important în politicile din Orientul Mijlociu.

„China nu este un actor serios în această problemă. Nimeni nu se așteaptă ca China să contribuie la soluție”, a spus Jonathan Fulton, cercetător al Atlantic Council.

China a înfuriat Israelul cu prima declarație privind conflictul Israel-Hamas

Prima declarație a Chinei despre conflict a înfuriat Israelul, care și-a exprimat „dezamăgirea profundă” pentru faptul că Beijingul nu a condamnat Hamas și nici nu a menționat dreptul Israelului de a se apăra.

După reacția inițială, Wang le-a transmis mai apoi israelienilor că „toate țările au dreptul la autoapărare”, dar a adăugat în alte discuții că acțiunile Israelului „au depășit limitele autoapărării”.

China are o misiune grea în față întrucât este o veche susținătoare a cauzei palestiniene. Însuși fondatorul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong, a trimis arme palestinienilor în sprijinul așa numitelor mișcări „naționale de eliberare” din toată lumea.

benjamin-netanyahu-china
China a înfuriat Israelul cu prima declarație pe care a făcut-o cu privire la conflictul cu Hamas. Foto: Profimedia Images

Mao a comparat chiar Israelul cu Taiwanul – ambele susținute de SUA – ca exemple de centre ale imperialismului occidental.

Câteva decenii mai târziu, China s-a deschis din punct de vedere economic și și-a normalizat relațiile cu Israelul, cu care a dezvoltat afaceri de 1 miliard de dolari.

Cu toate acestea, China a transmis clar faptul că va continua să îi sprijine pe palestinieni. Oficiali chinezi și chiar președintele Xi Jinping au insistat asupra faptului că este nevoie de un stat palestinian independent.

De ce a simțit Beijingul nevoia să intervină în acest conflict

Unul dintre motive îl reprezintă interesele sale economice din Orientul Mijlociu, care ar putea fi puse în pericol dacă războiul se extinde.

Beijingul este foarte dependent de importurile de petrol din țări străine, iar analiștii estimează că jumătate dintre acestea vin din regiunea Golfului Persic.

Țările din Orientul Mijlociu au devenit actori din ce în ce mai importanți în Inițiativa Noului Drum al Mătăsii (Belt and Road Initiative) – o piesă principală a politicii externe și economice a Chinei.

Un alt motiv este că pentru Beijing acest conflict reprezintă ocazia perfectă să își îmbunătățească reputația.

orașul Gaza este încercuit din trei părți de soldații israelieni.
Orașul Gaza este încercuit din trei părți de soldații israelieni. Foto: Captură Digi24

Războiul a izbucnit într-un moment în care China se prezintă ca fiind o alternativă mai bună decât SUA ca polițist universal. De la începutul anului, Beijingul a promovat viziunea unei ordini mondiale dominate de China în timp ce a criticat eșecurile conducerii „hegemonice” a Statelor Unite.

China s-a abținut să atace oficial SUA pentru sprijinul pe care îl oferă Israelului, dar presa de stat a legat deja tot ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu de sprijinul americanilor pentru Israel.

Ziarul militar chinezesc PLA Daily a acuzat SUA că „pune paie pe foc”, aceasta fiind retorica folosită de Beijing pentru a descrie sprijinul Washingtonului pentru Kiev în războiul din Ucraina.

Problemele pe care le întâmpină China

Una dintre ele are de-a face cu faptul că Beijingul își exprimă solidaritatea față de națiunile majoritar musulmane din Orientul Mijlociu și se opune ocupației israeliene a teritoriilor palestiniene în timp ce este acuzată de comiterea de abuzuri ale drepturilor omului și genocid împotriva minorității musulmane uigure, precum și în cazul asimilării cu forța a Tibetului.

Analiștii spun că această situație probabil că nu va fi o problemă pentru lumea arabă, având în vedere relațiile apropiate pe care le are cu China.

Problema mai mare este că inițiativa Beijingului de a găsi o soluție la conflictul din Israel riscă să fie considerată superficială sau, mai rău, un mod de a profita de război pentru a-și urmări propriile interese.

Wang a susținut că Beijingul caută să fie pace în Orientul Mijlociu și că „nu are interese egoiste în problema palestiniană”. Provocarea cea mare pentru China este cum va reuși să convingă și restul lumii de acest lucru.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri