Britanicii au ratat data limită impusă de Parlamentul European pentru un acord. Ce se întâmplă cu Brexit în acest context

Data actualizării: Data publicării:
semn de frontiera
Foto: Guliver/GettyImages

Negociatorii din partea Uniunii Europene și Regatului Unit s-au apropiat de găsirea unui compromis pentru acordul comercial post-Brexit, duminică, însă până la urmă au ratat data limită impusă de Parlamentul European pentru un acord până la sfârșitul anului. În situația în care țara urmează să părăsească automat piața unică și uniunea vamală de la 1 ianuarie, situația se complică semnificativ.

Eșecul în respectarea datei limită înseamnă că Parlamentul European nu va mai evalua și ratifica tratatul, chiar dacă un compromis va fi fost obținut până la sfârșitul anului. Astfel, Consiliul Uniunii Europene va trebui să „aplice provizoriu” un acord pe 1 ianuarie, pentru a evita o situație de „no deal” până ce Parlamentul European va da votul final pentru acord pe parcursul lunii ianuarie, conform The Guardian.

Dacă negocierile continuă, totuși, până spre finalul lunii fără posibilitatea unui acord, atunci nici măcar nu va mai rămâne timp pentru ca textul să fie tradus și evaluat, fapt ce ar însemna că Regatul ar părăsi, până la urmă, piața unică și uniunea vamală fără acord la 1 ianuarie.

Cele două părți ar putea să se pună de acord pentru niște măsuri de urgență până când acordul final va putea intra în vigoare, însă chiar și așa există riscul ca vidul legislativ efectiv să pună sub semnul întrebării activitatea porturilor și sistemelor de securitate de la granițe.

„Parlamentul European nu cunoaște textul consolidat și nu îl va putea evalua cu rigurozitate înainte de finalul perioadei de tranziție. Trebuie să ne pregătim pentru o perioadă de no deal și să ne punem de acord în legătură cu niște măsuri de urgență cu Regatul Unit”, a spus Bern Lange, liderul comisiei pentru comerț din PE.

Echipele de negociere, conduse de Michel Barnier din partea UE și de David Frost din partea UK, sunt așteptate să continue discuțiile și luni, în ciuda depășirii termenului limită.

Obținerea unui compromis pentru acord rămâne improbabilă

„Negocierile continuă, dar poziţiile noastre rămân îndepărtate”, conform unor surse implicate în negocieri, care au menţionat pescuitul şi subvenţiile drept principale obstacole în tratative.

În prezent, obținerea unui acord care să reglementeze relaţiile comerciale viitoare între Bruxelles şi Londra pare destul de improbabilă.

Menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, este unul dintre subiectele cele mai controversate în aceste tratative şi un subiect sensibil în special pentru Franţa şi Olanda, ţări cu un sector dezvoltat al pescuitului.

Fără un acord, relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de eşec al negocierilor.

Contrar optimismului manifestat de europeni, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat joi că o ieşire a Regatului Unit din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală fără încheierea unui acord de liber-schimb până pe 31 decembrie „rămâne rezultatul cel mai probabil”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia de invaliditate: cine poate beneficia, cum se obține și care este diferența față de pensia de handicap
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger nu se suportau deloc: "Ne uram cu adevărat". Cum au ajuns...
Adevarul
Un patron român din Italia i-a schimbat contractul unei angajate însărcinate. Femeia se temea că va rămâne...
Newsweek
CCR decide joi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională. Care pensionari vor fi afectați? Și cum?
Digi FM
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Digi Animal World
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră...
Film Now
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai...
UTV
Mădălina Ghenea a ales o rochie neagră din dantelă la Bucharest Fashion Week. A continuat seara în club până...