Ce spun rușii despre atacul asupra portului ucrainean Izmail, de la granița pe Dunăre cu România

Data publicării:
atac portul izmail
Porturile ucrainene de la Dunăre au rămas principala cale de export a cerealelor după ieșirea Rusiei din acordul pentru cereale de la Marea Neagră. Foto: Ministerul Apărării Ucrainean

Agenția de presă rusă RIA scrie că loviturile rusești asupra portului ucrainean Izmail au lovit infrastructura portuară care găzduiește mercenari străini și echipament militar, precum și un șantier unde sunt reparate navele, potrivit Reuters.

RIA l-a citat pe Serghei Lebedev, un bărbat pe care l-a descris drept coordonator al unui grup din orașul-port ucrainean Nikolaev și despre care a spus că are surse în Izmail, principalul port al Ucrainei la Dunăre, chiar în apropierea graniței cu România.

Potrivit RIA, Lebedev spune că au avut loc opt lovituri ale Rusiei asupra Izmailului și că au fost vizate un depozit petrolier, un șantier de reparații pentru navele ucrainene, o clădire portuară despre care spune că ar găzdui forțe militare străine, un siloz pentru cereale și o instalație unde ar fi depozitată tehnică militară occidentală.

Reuters nu a putut verifica afirmațiile lui Lebedev. Un videoclip difuzat de autoritățile ucrainene îi arăta pe pompieri luptându-se cu un incendiu uriaș într-o clădire cu mai multe etaje. Câteva alte clădiri mari erau în ruine, iar cerealele s-au vărsat din cel puțin două silozuri distruse.

Viceprim-ministrul ucrainean Oleksandr Kubrakov a declarat că atacurile rusești cu drone au distrus aproape 40.000 de tone de cereale care erau destinate țărilor din Africa, precum și Chinei și Israelului.

Atacul masiv cu drone Shahed-136 a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri. Dronele au fost lansate din Marea Azov, prin Marea Neagră, şi au vizat obiectivele infrastructurii portuare şi industriale din regiune. 

Pe lângă infrastructura portuară distrusă, atacul rușilor a oprit activitatea în port. Două surse au declarat pentru Reuters că operațiunile din port au fost suspendate.

Mai multe nave au ignorat blocada rușilor din Marea Neagră și s-au îndreptat spre portul Izmail în ultimele zile pentru a încărca cereale.  

Trei nave civile de marfă - din Israel, Grecia, și una sub pavilion turco-georgian - au încălcat duminică blocada rusă din Marea Neagră, ancorând în portul ucrainean de pe Dunăre Izmail.

De la ieșirea din acordul pentru cereale de la Marea Neagră, rușii și-au intensificat atacurile asupra porturilor Odesa și Mariupol, dar și asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, Izmail și Reni.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...