Cel puțin 24 de răniți în urma unui accident feroviar în Rusia. Patru copii se află printre victime

Data actualizării: Data publicării:
Russia Train Derailment
Trenul deraiat în Rusia. Foto: Profimedia

Peste 20 de oameni, inclusiv patru copii, au fost răniți după ce trenul cu care se deplasau, a derapat azi dimineață în regiunea Ulianovsk din vestul Rusiei, anunță TVPWorld.

Potrivit autorităților locale, pasagerii răniți se aflau în cele șapte vagoane care la un moment dat au ieșit de pe șine. Trenul circula pe ruta Celiabinsk–Moscova și transporta peste 400 de pasageri. Nu s-au înregistrat decese, însă persoanele rănite au fost internate la spital. 

Circulația feroviară în zonă a fost suspendată, fiind mobilizate mai multe echipe de intervenție pentru gestionarea situației. Cauza accidentului este în curs de investigare, iar autoritățile au deschis un dosar penal.

Serviciile de salvare au fost trimise la fața locului și au început evacuarea pasagerilor, care au fost duși în adăposturi temporare amenajate în clădiri din apropiere, printre care și o școală locală.

„Nu există victime. Rapoartele preliminare indică faptul că doi pasageri au suferit fracturi: unul la picior, iar celălalt la claviculă”, a scris Aleksei Teksler, guvernatorul regiunii Celiabinsk, pe platforma de socializare Telegram.

Cauza deraierii nu este încă cunoscută.

Autoritățile au deschis o anchetă penală privind posibile încălcări ale normelor de siguranță feroviară, a  relatat The Moscow Times.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...