Coaliția pro-europeană a lui Tusk câștigă din nou alegerile, la primul test electoral după obținerea puterii

Data publicării:
Donald Tusk
Premierul Donald Tusk sărbătorește victoria din 7 aprilie. Foto: Profimedia Images

Coaliția pro-europeană din Polonia, condusă de Donald Tusk, a reușit, duminică, să se mențină pe primul loc în opțiunea de vot a alegătorilor după primul test electoral de la obținerea puterii la sfârșitul anului trecut, în ciuda unui scor proporțional al populiștilor PiS.

Potrivit sondajului institutului IPSOS, partidul Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat 33,7% din voturi la nivelul adunărilor regionale, faţă de 31,9% pentru Platforma Civică (KO, centru) a premierului Donald Tusk, 13,5% pentru A Treia Cale (creştin-democrat) şi 6,8% pentru Stânga, aceste ultime trei grupuri formând împreună tabăra pro-europeană la putere.

Extrema dreaptă din Konfederacja, singurul potenţial aliat al PiS, a beneficiat de sprijinul a 7,5% dintre alegători. Victoria forţelor pro-UE la alegerile legislative din 15 octombrie „s-a repetat în aprilie”, a salutat prim-ministrul Donald Tusk.

Pe lângă adunările regionale, electoratul a ales, de asemenea, primarii şi consilierii locali. Platforma Civică a câştigat detaşat, din primul tur, alegerile pentru primar în cele mai mari bastioane ale sale, Varşovia şi Gdansk.

Primarul Varşoviei care şi-a reînnoit, astfel, mandatul, Rafal Trzaskowski, a salutat imediat faptul că „a fost făcut un nou pas pentru a avea certitudinea că populiştii PiS nu vor mai reveni niciodată la putere”.

Cu toate acestea, liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a proclamat încă o dată victoria mişcării sale, citând fraza atribuită scriitorului Marc Twain: „Anunţul morţii mele este cu totul prematur”. La nivel naţional, PiS încă se poate lăuda cu primul loc în rândul partidelor politice - este cea mai mare formaţiune politică din parlament.

Rezultatele oficiale complete ale alegerilor ar urma să fie publicate miercuri, potrivit Comisiei Electorale, dar ponderea politică la nivelul regiunilor, oraşelor şi satelor ar trebui să devină mai clară până atunci, pe măsură ce numărarea parţială locală progresează.

Prezența la vot a fost de 51%, cu mult sub recordul de 74,4% înregistrat la alegerile parlamentare din octombrie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă