Comisia pentru apărare din Bulgaria a aprobat memorandumul cu România privind înfiinţarea unui comandament pentru operaţiuni speciale

Data actualizării: Data publicării:
steagurile romaniei si bulgariei
Foto: Shutterstock

Comisia de apărare a Adunării Naţionale a Bulgariei a votat marţi, cu 10 voturi pentru, 0 voturi împotrivă şi 3 abţineri, în favoarea unui proiect de lege propus de guvern pentru ratificarea unui memorandum de înţelegere între Ministerul Apărării din Bulgaria şi Ministerul Apărării Naţionale din România privind înfiinţarea unui Comandament Regional de Componentă de Operaţii Speciale (HQR-SOCC).

Cele două ţări au semnat memorandumul în timpul summitului NATO de la Washington, D.C., din 10 iulie 2024. „Cartierul general regional poate fi operaţional încă de la începutul anului 2025”, a declarat atunci ministrul interimar al apărării Atanas Zaprianov. Iniţiativa face parte din dezvoltarea sistemului de comandă şi control al NATO şi se va roti între cele două ţări la fiecare doi ani. Zaprianov a declarat că această comandă comună este foarte importantă atât în timp de pace, cât şi în timp de război.

Conform Memorandumului, cartierul general va fi un element de comandă temporar dislocabil şi va fi activat conform procedurilor naţionale ale celor două ţări şi în conformitate cu mecanismele stabilite de Alianţă pentru participarea la operaţiuni aliate sau la activarea planurilor de apărare ale NATO, precum şi pentru participarea la exerciţii şi evenimente de instruire bilaterale şi multilaterale, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

După ce HQR-SOCC atinge capacitatea operaţională deplină, fiecare dintre ţări va acţiona ca naţiune lider, găzduind comanda timp de un an (sau până la doi ani, în cazul în care circumstanţele o impun) până la rotaţia către noua naţiune lider care atinge capacitatea operaţională deplină. România va fi prima care va prelua comanda HQR-SOCC.

Cartierul general al Comandamentului regional pentru operaţii speciale va putea comanda şi controla forţele multinaţionale pentru operaţii speciale (SOF) şi forţele NATO de sprijinire şi executare a misiunilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”