Corespondență de la Vatican | Liderii UE, primiți de Papa Francisc

Data actualizării: Data publicării:
MERKEL_IOHANNIS

Zi istorică la Vatican. Papa Francisc i-a primit într-o audienţă specială, în Sala Regia din Palatul Pontifical, pe şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană plus preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European. România a fost reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis.

Terorismul, sărăcia, populismul, migrația și criza refugiaților s-au numărat printre temele discuțiilor de la Vatican, iar Suveranul Pontif a vorbit despre o nouă speranță, transmite trimisul special Digi24, Alice Iacobescu.

Cu o zi înainte de evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Papa Francisc a spus că Europa trebuie să arate în continuare „un drum de urmat".

„Orice corp care pierde sensul drumului său, orice corp căruia îi lipsește privirea spre înainte suferă mai întâi o regresie și în final riscă să moară. Europa își regăsește speranța în solidaritate care este, de asemenea, cel mai eficient antidot împotriva populismelor moderne. Dacă unul suferă, toți suferă. Așa că, astăzi, și noi plângem alături de Marea Britanie victimele atentatului care a lovit Londra în urmă cu două zile”, a spus Papa Francisc.

„Populismele prosperă pornind chiar de la egoism, care închide într-un cerc mic și sufocant. Europa își regăsește speranța atunci când nu se închide în teamă și falsă securitate”, a adăugat Suveranul Pontif.

Măsuri de securitate excepționale

La Vatican s-au luat măsuri de securitate excepţionale înaintea acestei audienţe fără precedent. Micul stat din inima Romei a fost parţial paralizat de restricţii.

Turiştii şi-au văzut planurile date peste cap, iar situaţia va continua şi mâine. La Roma, cinci mii de poliţişti au fost mobilizaţi şi au fost impuse restricţii severe pentru buna desfăşurare a summitului celor 27 de şefi de stat şi de guvern ai Uniunii Europene care se întrunesc fără Marea Britanie pentru a schiţa viitorul blocului comunitar.

Alice Iacobescu, trimis special Digi24 la Roma: Se turează motoarele aici în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Este o imagine pe care nu o vezi foarte des şi evenimentul este excepţional. Vedeţi maşinile de poliţie şi motocicletele pregătite să escorteze delegaţiile oficiale. S-a încheiat un eveniment extraordinar, primirea de către Papa Francisc a şefilor de stat ai Uniunii Europene cu o zi înainte ca aceştia să sărbătorească în vremuri tulburi şi nu neapărat în dispoziţie de sărbătoare, 60 de ani de la fondarea Uniunii.

O oră a durat audiența papală, o oră pentru care forțele de ordine s-au mobilizat la un nivel excepțional.

Cu ceasuri bune înainte de sosirea liderilor europeni, Vaticanul era împânzit de poliție și forțe de securitate.

Câțva români care erau în zonă au avut ce povesti. În plimbarea lor pe străzile Vaticanului, au dat peste președintele Klaus Iohannis, făcand un tur discret al micului oraș stat. Cei mai îndrăzneți au mai mult decat o istorioară de povestit. S-au și grăbit să pună pozele pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu ce se ocupă soțul Liei Olguța Vasilescu. Afacerea în care vrea să investească milioane de euro
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, politicianul vehiculat pentru funcția de premier. De la apropiat al lui Traian Băsescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, șarmantă într-o rochie roșie foarte decoltată, în stil Baywatch. „Fără filtre. O frumusețe...
Film Now
„The Mandalorian and Grogu”, primul film „Star Wars” produs în ultimii şapte ani, ajunge la cinema. Criticii...
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile...
Newsweek
Categoria de pensionari care nu plătesc CASS chiar dacă au pensie peste 3.000 lei. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Cristian Mungiu, moment inedit după Cannes 2026: "Cred că am dat peste singurul francez care nu ştia ce e un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Un cerb „beat” a fost surprins pe marginea unui drum din Franța. Imaginile au devenit virale
Film Now
Nicolas Cage, despre motivul pentru care Christopher Nolan nu l-a mai căutat niciodată după ce i-a oferit un...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...