Criza de electricitate din Ucraina „va fi mult mai dificilă” în următoarele săptămâni. Sunt anunțate pene de curent de 12 ore pe zi

Data actualizării: Data publicării:
pană de curent ucraina criza de electricitate
Pene de curent în Ucraina după ultimul bombardament rusesc. Foto: Profimedia Images

Ucraina a anunţat luni că vor avea loc până la sfârşitul lunii iulie întreruperi de curent de până la 12 ore pe zi, după o serie de atacuri ale Rusiei asupra infrastructurilor sale energetice, care au provocat „o criză catastrofală de electricitate”.

Moscova a lansat în ultimele luni o campanie de bombardamente care a vizat principalele centre de producţie şi distribuţie de electricitate din Ucraina, distrugând, potrivit lui Volodimir Zelenski, jumătate din capacitatea energetică a ţării.

„În timpul următoarelor săptămâni, situaţia va fi mult mai dificilă decât este astăzi", a atenţionat Volodimir Kudriţki, directorul operatorului naţional Ukrenergo, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Furnizorul de energie ucrainean precizează că se fac lucrări de mentenanţă la centralele nucleare, iar vremea rea şi importul insuficient de electricitate vor intensifica penuriile deja existente, fiind prevăzute întreruperi de curent de până la 12 ore pe zi.

Kudriţki a precizat că această „situaţie va continua până la sfârşitul lunii iulie".

Kievul a fost constrâns să facă apel la vecinii săi europeni pentru a importa electricitate, pentru a acoperi deficitul din reţeaua avariată.

Securitatea energetică şi restaurarea reţelei electrice ucrainene era unul dintre cele 10 puncte ale planului de pace al preşedintelui Volodimir Zelenski, discutat în timpul summitului pentru pace care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni în Elveţia, summit la care Rusia nu a fost invitată.

Prima campanie de lovituri ruse ce au vizat în mod specific situri energetice în Ucraina a lăsat în iarna lui 2022-2023 milioane de ucraineni fără curent, apă şi încălzire, la temperaturi glaciale.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...