Criză demografică fără precedent în Italia: Numărul nașterilor a ajuns la un minim istoric

Data publicării:
Pregnant woman belly against Italian flag background. Demographics and pregnancy in Italy concept
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Criza demografică din Italia s-a accentuat în cursul anului 2024, în contextul în care numărul naşterilor a atins un minim fără precedent, iar migraţia s-a accelerat şi populaţia a continuat să scadă, conform unui anunţ făcut luni de Biroul naţional de statistică ISTAT, transmite Reuters.

Natalitatea în scădere continuă a Italiei este considerată deja o urgenţă naţională, dar în pofida promisiunilor că va deveni o prioritate făcute de premierul Giorgia Meloni şi de premierii dinaintea ei, prăbuşirea nu a fost oprită.

În 2024 Italia a înregistrat cu aproximativ 281.000 mai multe decese decât naşteri, iar numărul populaţiei a scăzut cu 37.000 de persoane, ajungând la valoarea de 58,93 milioane de locuitori, tendinţă negativă ce se menţine de un deceniu. Din 2014 şi până în 2024 populaţia Italiei s-a micşorat cu aproape 1,9 milioane de oameni - mai mulţi decât numărul de locuitori din Milano, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, sau decât locuitorii întregii regiuni Calabria.

Cei 370.000 de copii născuţi în 2024 marchează cel de-al 16-lea an consecutiv de declin şi reprezintă cel mai mic număr de naşteri înregistrat de la unificarea Italiei în 1861 - cu 2,8% mai mic decât în 2023 şi respectiv cu 35,8% mai mic decât se înregistra în 2008 (ultimul an când Italia raporta o creştere a numărului de naşteri).

Rata fertilităţii, ce măsoară numărul mediu de copii pe care-i naşte fiecare femeie aflată la vârsta fertilităţii, a scăzut de asemenea la un nivel fără precedent de 1,18, cu mult mai puţin de rata de 2,1 necesară pentru a menţine o populaţie stabilă. Recordul negativ anterior în ceea ce priveşte rata fertilităţii femeilor din Italia era de 1,19 copii/femeie şi a fost înregistrat în 1995.

Cele 651.000 de decese înregistrate în 2024 semnalează în sfârşit revenirea Italiei la un nivel de mortalitate similar celor înregistrate înainte de pandemia COVID-19.

Speranţa de viaţă în Italia a urcat însă la 83.4 ani, cu aproape 5 luni mai mult decât speranţa de viaţă înregistrată în 2023.

Anul trecut s-au mutat în afara graniţelor Italiei un număr de 191.000 de cetăţeni italieni, cu 20% mai mulţi faţă de anul 2023, dar conform ISAT, responsabilă de această creştere statistică accentuată este o modificare legislativă care impune amenzi cetăţenilor italieni care nu s-au înregistrat oficial ca expaţi în noua lor ţară de reşedinţă.

Străinii au reprezentat 9,2% din totalul populaţiei Italiei în 2024, adică 5,4 milioane de persoane, cu 3,2% mai mulţi decât în 2023. Majoritatea cetăţenilor străini trăiesc în partea de nord a Italiei.

Subliniind problema îmbătrânirii rapide a populaţiei din Italia, ISTAT precizează că aproape 1 din 4 italieni are vârsta de peste 65 de ani, în timp ce numărul centenarilor a atins un nivel record de 23.500.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”