Cuba renunță la sistemul său cu două monede, unic în lume, după 26 de ani

Data publicării:
cuba imagine de ansamblu havana - costin panaitescu

Cuba va pune capăt la 1 ianuarie 2021 sistemului său cu două monede, unic în lume şi în vigoare de 26 de ani, urmând să păstreze una singură, a anunţat joi preşedintele Miguel Diaz-Canel, informează vineri AFP.

Măsura, care a fost anunţată de ani de zile şi amânată în mod constant, este menită să facă economia cubaneză mai uşor de înţeles pentru investitorii străini, scrie Agerpres.

"Considerăm că sunt îndeplinite condiţiile pentru a anunţa începerea acestei reforme de la 1 ianuarie 2021, cu un curs de schimb unic de 24 de pesos cubanezi pentru un dolar", a anunţat preşedintele cubanez într-o intervenţie televizată, în care a apărut alături de fostul preşedinte şi prim-secretar al Partidului Comunist, Raul Castro.

"Amintim importanţa acestei sarcini care ne va aduce ţara în cele mai bune condiţii pentru transformările de care are nevoie actualizarea modelului nostru economic", a adăugat el.

Liderul comunist a recunoscut că aceasta este "una din cele mai complexe sarcini" cu care se confruntă Cuba, afectată deja de "efectele înăspririi embargoului (american), situaţia pandemiei de COVID-19, criza economică internaţională şi impactul asupra economiei noastre".

În realitate, acest proces amânat de ani de zile în aşteptarea celui mai potrivit moment, începe în cele din urmă în cel mai defavorabil context în care economia cubaneză se aşteaptă la o contracţie de 8%, conform previziunilor comisiei Cepal, comisia economică a ONU pentru America Latină.

Reforma va elimina peso-ul cubanez convertibil (CUC), aliniat cu dolarul american şi lansat în 1994 pentru a însoţi şi ulterior a înlocui această deviză. Va rămâne doar peso-ul cubanez (CUP), care valorează de 24 de ori mai puţin.

Această unificare are loc în contextul în care autorităţile cubaneze au reintrodus dolarul în octombrie 2019, odată cu deschiderea magazinelor de electrocasnice şi produse alimentare unde se poate plăti doar în dolari.

Întreprinderile de stat, care beneficiază de o rată de conversie mai redusă a CUP faţă de dolar, se vor confrunta cu o creştere a costurilor de producţie şi, prin urmare, cu o creştere a preţurilor.

Guvernul de la Havana a anunţat deja că va creşte semnificativ salariile pentru a compensa inflaţia ridicată care este de aşteptat să se producă. 

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Deși Rusia dă vina pe Ucraina, unul dintre organizatorii atacului asupra numărului doi al GRU lucra la FSB...
Newsweek
Când nu se va mai plăti CASS și când cresc pensiile cu 13%? Ministrul muncii aduce vești bune pensionarilor.
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show