Despăgubiri de 14.000 de euro pentru un manager de supermarket, după ce șeful nu i-a urat „La mulți ani” pe Facebook

Data actualizării: Data publicării:
mana de barbat, facebook, telefon
Facebook. Foto Profimedia

Un manager al lanțului britanic de supermarketuri Sainsbury’s a câștigat 12.000 de lire sterline (aproximativ 14.000 de euro) despăgubiri după ce a fost omis dintr-o postare pe rețelele sociale publicată de superiorul său cu ocazia Zilei Internaționale a Bărbatului. Bărbatul, care se afla în concediu medical din cauza anxietății, a spus în fața tribunalului că s-a simțit „exclus și umilit”, iar instanța i-a dat dreptate, scrie Sky News.

Darren Cooper se afla în concediu medical din cauza anxietății atunci când directorul regional al companiei a publicat o postare în care îi lăuda pe liderii bărbați care „se prezintă la muncă în fiecare zi, își pun ecusonul cu numele și oferă sprijin, îndrumare și leadership”.

Postarea includea o fotografie în care erau menționați și etichetați toți managerii regionali de magazine, cu excepția lui Cooper.

Bărbatul a declarat în fața unui tribunal pentru litigii de muncă din Cardiff că s-a simțit „exclus și umilit” atunci când a văzut postarea, adăugând că a fost tratat nedrept de către șeful său.

Instanța i-a dat dreptate, stabilind că acesta a fost „umilit” și că situația a constituit hărțuire legată de dizabilitate și tratament nefavorabil cauzat de consecințele acesteia.

Cooper va primi aproximativ 12.000 de lire sterline despăgubiri, dintre care 7.500 de lire pentru prejudiciul emoțional. Totuși, tribunalul a respins acuzațiile sale privind discriminarea pe criterii de dizabilitate și concedierea abuzivă.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Privire enigmatică și siluetă de model. Soția lui Matthew McConaughey, apariție electrizantă într-o rochie...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra...
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Sylvester Stallone, distrus de cascadoriile pe care le-a făcut singur. A trecut prin 12 operații: „Mi-am rupt...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...