Doi americani au dispărut în timp ce luptau în Ucraina. Familiile se tem că au fost luați prizonieri de ruși

Data actualizării: Data publicării:
Doi americani au dispărut în timp ce luptau în Ucraina
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Doi veterani ai armatei americane care luptau alături de forţele ucrainene la nord de Harkov, în Ucraina, sunt dispăruţi de aproape o săptămână şi există temeri că ar fi fost luaţi prizonieri de forţele ruse, potrivit familiilor lor. Capturarea celor doi ar putea complica eforturile Statelor Unite, care au oferit Ucrainei miliarde de dolari și numeroase arme, în vreme ce au făcut tot posibilul să evite o confruntare directă cu Rusia, relatează The Moscow Times.

Potrivit The Washington Post, Alexander Drueke, 39 de ani, și Andy Tai Huynh, 27 de ani, ambii din Alabama, au plecat pe 8 iunie într-o misiune periculoasă pe Frontul de Est din Ucraina și de atunci nu se mai știe nimic despre ei. Drueke este un veteran al Armatei SUA, iar Huynh a fost încadrat în US Navy.

Operațiunile de căutare efectuate atât la sol, cât și cu ajutorul dronelor nu au oferit niciun indiciu despre situația celor doi militari.

Mama lui Drueke a declarat cotidianului american că a primit un telefon de la un alt american care luptă voluntar în Ucraina și care i-ar fi spus că interceptarea comunicațiilor sugerează că forțele ruse au luat prizonieri doi americani. Acest scenariu nu a fost confirmat oficial.

Departamentul de Stat a anunțat că „este la curent cu relatările neconfirmate privind capturarea a doi cetățeni americani în Ucraina”. „Monitorizăm cu atenție situația și suntem în contact cu autoritățile ucrainene”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, care a refuzat să facă comentarii suplimentare.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat, la rândul său, că nu poate confirma dispariția celor doi americani, dar a precizat: „Dacă este adevărat, vom face tot ce putem pentru a-i aduce în siguranță acasă”.

Dacă situația se confirmă, ar fi vorba despre primii americani căzuți prizonieri în mâna rușilor de la debutul războiului din Ucraina, un lucru ce ar complica eforturile SUA, care au susținut puternic Kievul.

Cel puțin un american a fost ucis până acum, pe front. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, Willy Joseph Cancel, fost puşcaş marin, care se oferise voluntar în Ucraina.

Doi cetățeni britanici au fost, de asemenea, uciși în lupte, iar alți doi britanici riscă pedeapsa cu moartea după ce au fost capturați și condamnați ca mercenari de un tribunal pro-rus.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al muncii?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...