Donald Trump vrea să ia din nou legătura cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, pe care îl numește „un tip inteligent”

Data actualizării: Data publicării:
Trump plănuiește să ia legătura cu președintele nord-coreean Kim Jong Un. Foto Getty Images

Președintele reales al SUA, Donald Trump, intenționează să reia dialogul cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, marcând o posibilă schimbare majoră față de politica administrației Biden, potrivit Kyiv Independent. Într-un interviu acordat Fox News, pe 23 ianuarie, liderul de la Casa Albă a afirmat că își dorește să refacă relația cu liderul de la Phenian, pe care l-a descris drept un „tip inteligent” și un actor cheie în alianța tot mai strânsă dintre Coreea de Nord și Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

„Îl voi contacta din nou”, a spus Trump în interviul dat televiziunii americane.

Kim Jon Un, pe care Trump l-a lăudat drept un „tip inteligent”, a devenit principalul aliat al președintelui rus Vladimir Putin în războiul din Ucraina, furnizând rachete balistice, artilerie și trimițând 12.000 de soldați să lupte în regiunea Kursk din Rusia.

„Nu este un fanatic religios. Se întâmplă să fie un tip inteligent”, a declarat președintele american, adăugând că a avut o relație bună cu dictatorul nord-coreean în timpul primului său mandat prezidențial, între 2017-2021.

Liderul de la Phenian a devenit din ce în ce mai agresiv în ultimii ani, consolidând alianța cu Rusia și efectuând noi teste de rachete. Acest lucru a dus la o deteriorare accentuată a relațiilor cu SUA sub administrația Biden și la creșterea tensiunilor în Peninsula Coreeană.

Deși critic inițial față de Kim Jon Un, în timpul primului său mandat, Trump a angajat ulterior Coreea de Nord într-un efort diplomatic rar pentru a opri programul nuclear nord-coreean și a pretins chiar că a construit o relație personală caldă cu Kim.

Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a recunoscut recent că eforturile diplomatice ale lui Trump nu au dus la vreun progres „durabil” în oprirea dezvoltării arsenalului nuclear al Phenianului.

Revenirea lui Trump la Casa Albă este așteptată să aducă schimbări geopolitice majore, dat fiind că președintele și-a exprimat adesea simpatiile față de rivalii și liderii autoritari ai SUA, precum Putin sau Kim, criticând în același timp aliații tradiționali ai Washingtonului.

Președintele american a mai declarat că intenționează să ia legătura și cu Putin pentru a negocia un acord de pace în Ucraina, amenințând cu sancțiuni suplimentare în cazul în care Moscova nu acceptă să negocieze.

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei