Donald Tusk îl amenință pe Duda și pe populiștii din guvernul precedent cu alegerile anticipate: „Dacă le vor, le vor avea”

Data publicării:
Donald Tusk
Donald Tusk, premierul guvernului Poloniei. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul guvernului Poloniei, Donald Tusk, a declarat, joi, că ia în calcul inclusiv convocarea alegerilor anticipate, în cazul în care activitatea guvernului său va continua să fie obstrucționată de președintele Andrzej Duda, din rândurile fostei coaliții populiste.

„Dacă ei (populiștii PiS - n. red.) vor alegeri anticipate, le vor avea”, a declarat Tusk, la Bruxelles, unde are loc un summit extraordinar al Uniunii Europene consacrat ajutorului financiar pentru Ucraina.

La finalul lunii ianuarie, Duda a criticat Comisia Europeană pentru blocarea fondurilor UE în ceea ce el a spus că a fost „o încercare de a forţa Polonia să-şi schimbe guvernul”, adăugând că este deschis negocierilor legate de schimbări în sistemul de justiţie.

Precedentul guvern al Poloniei, condus de partidul Lege şi Justiţie (PiS), a fost implicat într-o dispută cu Uniunea Europeană privind reformele Poloniei legate de justiţie şi statul de drept, ceea ce a dus la îngheţarea a miliarde de fonduri europene pentru Polonia.

Noul guvern pro-UE s-a angajat să recâştige accesul la bani prin restabilirea statului de drept, dar se confruntă cu opoziţia susţinătorilor şi aliaţilor fostului partid de guvernământ, inclusiv a lui Duda şi a unor judecători de rang înalt.

Alegerile parlamentare din 15 octombrie au pus capăt guvernării de opt ani a PiS şi noul guvern condus de fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk a promis că va recâştiga accesul la fondurile UE.

În decembrie, Comisia Europeană a anunțat că va transfera 5 miliarde de euro către Polonia, din cele 60 de miliarde de euro care îi revin acesteia în cadrul programului european de redresare economică după pandemia de coronavirus.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Indemnizația de însoțitor pentru persoanele cu handicap. Cine poate primi banii, ce sumă se acordă și cum se...
Digi FM
„Îmi place foarte mult să fiu tată!” Jeremy Renner, momente pline de duioșie alături de fiica sa, la Roma
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în culmea fericirii de când a devenit mamă. Artista și logodnicul ei sunt topiți: „Este combinația...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Ministrul muncii anunță dacă CASS la pensii va fi anulat. 2.800.000 pensionari iau ajutoare de Crăciun
Digi FM
Cornulețe fragede cu nucă și gem de prune, de post. Rețeta simplă care amintește de deserturile bunicii
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”
Digi Animal World
O nouă viață departe de arena circului. Povestea emoționantă a elefantului care a primit o șansă într-un...
Film Now
Momentul în care Andrew Garfield s-a simțit copleșit de emoții la filmări lângă Robert Redford: „Un om de o...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...