Emmanuel Macron: Hamas trebuie „înlăturată” din Gaza

Data publicării:
PSE : Ramallah : Rencontre Emmanuel MACRON et Mahmoud ABBAS
Macron i-a transmis, totodată, lui Mahmoud Abbas că Autoritatea Palestiniană trebuie să se „reformeze”. Foto: Profimedia Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cel al Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, au convenit luni, în timpul unei convorbiri telefonice, că este „necesară urgent o încetare a focului” în Fâşia Gaza, informează AFP, care citează agenţia de presă palestiniană WAFA, preluată de Agerpres. Macron i-a transmis lu Abbas că mişcarea Hamas trebuie să fie „înlăturată” din Gaza, iar Autoritatea Palestiniană trebuie să se „reformeze” în scopul „avansării către soluţia politică cu două state”, unul israelian şi unul palestinian.

Discuţia dintre cei doi lideri a avut loc după ce premierul israelian a criticat poziţia Parisului privind chestiunea palestiniană.

Abbas şi Macron au insistat pe „necesitatea urgentă a încetării focului, accelerarea livrării ajutorului umanitar, respingerea deplasării poporului palestinian de pe teritoriul său şi preluarea Gaza de către Autoritatea Palestiniană, inclusiv responsabilităţile de securitate”, a indicat WAFA.

De asemenea, cei doi lideri au accentuat importanţa punerii în practică a planului arab de redresare rapidă şi reconstrucţie în Gaza, garantând prezenţa palestinienilor pe pământul lor, a adăugat sursa citată.

„Este esenţial să construim cadrul pentru ziua de după: dezarmarea şi înlăturarea Hamas, definirea unei guvernanţe credibile şi reformarea Autorităţii Palestiniene”, a declarat preşedintele francez pe platforma X, după încheierea convorbirii cu liderul palestinian.

Săptămâna trecută, Macron a evocat posibila recunoaştere a unui stat palestinian. Într-un interviu difuzat miercuri, el a spus că Franţa ar putea recunoaşte statul palestinian în luna iunie, cu ocazia unei conferinţe pe care Parisul o va co-prezida cu Arabia Saudită la sediul ONU de la New York, înscriind un asemenea gest într-o mişcare reciprocă de recunoaştere a Israelului de către ţările arabe.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat, scriind duminică pe reţeaua X că Macron face ''o gravă eroare continuând să promoveze ideea unui stat palestinian, un stat a cărui singură aspiraţie este distrugerea Israelului''.

Nu vom accepta lecţii de morală despre crearea unui stat palestinian, care ar pune în pericol existenţa Israelului, din partea celor care se opun independenţei Corsicii, Noii Caledonii, Guyanei Franceze şi altor teritorii a căror independenţă nu ar ameninţa cu nimic Franţa'', a subliniat Netanyahu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani