Video Explozie uriașă la o hidrocentrală din Italia: Sunt 4 morți și 5 persoane dispărute

Data publicării:
Explozie uriașă la o hidrocentrală din apropiere de Bologna
Explozie uriașă la o hidrocentrală din apropiere de Bologna. Foto: X

Patru persoane au murit, alte trei sunt rănite şi cinci au fost date dispărute în urme unei explozii survenite marţi la o hidrocentrală în zona lacului de acumulare de la Suviana, în apropierea oraşului italian Bologna, relatează agenţia ANSA, potrivit Agerpres.

Conform primelor informaţii transmise anterior, patru angajaţi ai hidrocentralei au suferit arsuri severe şi alţi şase au fost daţi dispăruţi. Ulterior, autorităţile au anunţat un prim bilanţ oficial, cu 12 victime, dintre care trei decese confirmate după ce echipele de salvare au descoperit cadavrele, trei răniţi şi şase dispăruţi.

Între timp, potrivit surselor locale citate de agenţia italiană ANSA, a fost descoperit şi al patrulea cadavru din rândul celor daţi dispăruţi. Conform ANSA, victimele sunt bărbaţi.

Explozia s-a produs în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT) la hidrocentrala acestui lac de acumulare situat în lanţul muntos al Apeninilor şi format în urma construirii acolo a unui baraj în anul 1932.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Conform primelor informaţii, patru angajaţi ai hidrocentralei au suferit arsuri severe şi alţi şase sunt daţi dispăruţi.

Explozia a survenit la etajul nouă al centralei, la circa 30 de metri sub nivelul apei, în timp ce acolo erau efectuate lucrări de întreţinere la turbine. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu.

Hidrocentrala a fost construită în anul 1975 şi este gestionată de compania Enel.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Ce pensie va primi fiul lui Ion Dolănescu în Costa Rica, după o viață petrecută peste hotare. Dragoș...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...